Nicole Kidman a declarat în cadrul unui interviu pentru un post american de televiziune că este disperată să aibă un copil cu soțul său, cântărețul de muzică country Keith Urban, informează dailymail.co.uk.
Kidman i-a declarat acest lucru actorului Russell Crowe, care i-a luat un interviu pentru o ediție specială a emisiunii realizate de Oprah Winfrey.
Actrița în vârstă de 39 de ani are doi copii adoptați cu primul său soț, actorul american Tom Cruise, dar nu a reușit să aibă un copil biologic.
Chiar înainte de separarea ei de starul din „Misiune: Imposibilă”, Nicole, premiată cu un Oscar pentru rolul din „Orele”, a suferit o pierdere de sarcină, iar comentariile ei arată faptul că încă își dorește să conceapă un copil: „Dacă vreau să am un copil? Sper acest lucru”.
Starul din „Gladiatorul” a intervievat-o pe Nicole și despre perioada în care Urban a fost internat într-o clinică de dezintoxicare din California, la numai câteva luni după căsătoria cu actrița, în iunie 2006.
Întrebată cum se simte, Kidman a răspuns: „Bine, am trecut prin multe. Trebuie să analizăm adânc relația și asta facem acum”.




