Nicole Kidman va promova drepturile femeilor în lume, în noua sa calitate de ambasador al bunăvoinței pentru Fondul de Dezvoltare al Organizației Națiunilor Unite (Unifem), relatează BBC News.
Starul de origine australiană se va concentra asupra unor probleme precum violențele împotriva femeilor, potrivit Unifem. Actrița, care a jucat rolul unui funcționar al ONU în „Traducătoarea”, a fost numită ambasador chiar de ziua națională a Australiei.
Kidman a fost omagiată pentru munca sa în vederea „îmbunătățirii tratamentelor medicale destinate femeilor și copiilor și donațiile pentru cercetările în domeniul cancerului”. Lui Kidman i s-a mai recunoscut sprijinul pe care îl acordă tinerilor actori australieni prin intermediul Teatrului Australian pentru Actori Tineri, unde a fost și ea formată în adolescență.
„Sunt profund mișcată că am primit acest titlu prestigios. Este o onoare care depășește orice așteptare”, a spus actrița.
Kidman reprezintă Fondul pentru Copii al ONU din 1994. În noua sa calitate de la Unifem, actrița va promova în întreaga lume teme legate de egalitatea dintre sexe.
