Nicolas Sarkozy și Carla Bruni s-au căsătorit sâmbătă



Primarul celui de-al optulea arondisment din Paris, Francois Lebel, a declarat că a oficiat căsătoria președintelui Nicolas Sarkozy cu fostul manechin Carla Bruni, la Palatul Elysee, sâmbătă dimineața, relatează AFP.
„Am oficiat căsătoria a doi alegători din (arondismetul) VIII, care locuiesc la numărul 55, pe strada Faubourg Saint Honore”, adresa Palatului Elysee, a declarat Lebel pentru postul de radio Europe 1.
„Cronologic, este prima dată în istoria Republicii când un președinte se căsătorește în timpul mandatului. Este o premieră (…) ca un președinte să se căsătorească la Elysee”, a adăugat el.
Potrivit lui Lebel, căsătoria a avut loc la „primul etaj al (Palatului) Elysee, într-un salon”, în prezența a „circa 20 de persoane: familia și câțiva prieteni”.
„Totul s-a petrecut în mod normal, ca de obicei. A durat circa 20 de minute. Mireasa era îmbrăcată în alb, era încântătoare, ca de obicei. Nici mirele nu era mai prejos”, a mărturisit el.
Primarul arondismentului VIII din Paris a păstrat de la acest eveniment amintirea unui „moment de intimitate familială pentru tinerii căsătoriți” și un moment „de mare simplitate și mare afecțiune între soți”.
„Le-am urat multă fericire”, a adăugat Francois Lebel.
Potrivit primarului, ultimul șef de stat care s-a căsătorit în timpul mandatului a fost „Napoleon al III-lea și, înaintea lui, Napoleon I”.
Viață tumultoasă.
Sarkozy, în vârstă de 53 de ani, a divorțat în octombrie de Cecilia Ciganer-Albeniz, după 11 ani de căsătorie. Începând din decembrie, el s-a afișat alături de Carla Bruni, în vârstă de 40 de ani, cântăreață și fost model.
Presat de întrebări după zvonurile privind mariajul, Sarkozy a lăsat de înțeles în timpul unei conferințe de presă în ianuarie, că se va căsători în curând cu Carla Bruni.
Această relație „este serioasă”, a afirmat el, ca răspuns la o întrebare, „Există șanse mari să aflați după ce se va fi întâmplat deja”, a declarat el jurnaliștilor, referindu-se la proiectele sale de căsătorie.
Sarkozy a înregistrat o scădere netă de popularitate în ultimele sondaje, care arată că majoritatea francezilor sunt dezamăgiți de lipsa de progres în privința puterii de cumpărare și îi reproșează, de asemenea, președintelui că își afișează prea mult viața privată.
După o escapadă comună la jumătatea lunii decembrie, în parcul de distracții Eurodisney, din apropiere de Paris, președintele și iubita lui au mers împreună în Egipt și Iordania, într-o scurtă vacanță foarte mediatizată.
Potrivit ultimului sondaj de opinie, numai 41 la sută dintre francezi au încredere în Sarkozy, acesta fiind cel mai scăzut nivel de popularitate al președintelui francez de la alegerea sa în mai 2007.
Primul șef de stat divorțat ales la Elysee (el a mai divorțat o dată înainte de a deveni președinte), Nicolas Sarkozy este și primul președinte care a divorțat în timpul mandatului.