Nicolas Sarkozy, arestat preventiv

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost plasat în arest preventiv marți dimineața, într-un dosar privind presupuse fapte de trafic de influență, o măsură fără precedent împotriva unui fost șef al statului francez, a declarat o sursă judiciară, citată de Mediafax.
Această măsură judiciară a fost dispusă în contextul în care era așteptat anunțul prin care Nicolas Sarkozy urma să revină pe scena politică pentru a prelua conducerea partidului său, UMP (dreapta, în opoziție), afectat de o criză fără precedent de un scandal implicând facturi false.
Anchetatori de la Brigada Anticorupție din cadrul Poliției Judiciare îl vor putea audia pe Sarkozy timp de până la 24 de ore, un mandat care poate fi prelungit cu alte 24 de ore.
Sarkozy a sosit cu puțin înainte de ora locală 8.00 (9.00, ora României), la bordul unei mașini negre cu geamuri fumurii, la sediul Direcției Centrale a Poliției Judiciare (DCPJ) din Nanterre, la periferia Parisului.
Avocatul său, Thierry Herzog, se află aici în arest preventiv de luni, dar și doi magistrați de la Parchetul General de pe lângă Curtea de Casație, Gilbert Azibert și Patrick Sassoust.
Anchetatorii caută să stabilească dacă fostul președinte din perioada 2007-2012 a încercat, cu ajutorul lui Herzog, să obțină informații de la un magistrat de rang înalt despre o anchetă care-l viza, în schimbul promisiunii unui „post de prestigiu”.

Recomandări

A doua lună de arest preventiv confirmată pentru șoferul care a accidentat un tânăr și a fugit, la Udești

Hoții care ar fi furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar, trimiși în judecată în stare de arest preventiv

A treia lună de arest preventiv pentru cei șase inculpați acuzați de trafic de droguri, de substanțe pentru dopaj și Xanax

Încă 30 de zile de arest pentru toți cei prinși, în urma flagrantului în trafic de la Cumpărătura, cu țigări de contrabandă

Mandate de arestare prelungite pentru toți cei prinși, în urma flagrantului în trafic de la Cumpărătura, cu țigări de contrabandă
Mandate de arestare prelungite pentru toți cei prinși, în urma flagrantului în trafic de la Cumpărătura, cu țigări de contrabandă