Vicepreședintele PNL Norica Nicolai a respins, miercuri, acuzațiile care i s-au adus în legătură cu dosarul profesional, ea precizând că nu a arestat și nu a încarcerat ilegal nicio persoană, neavând ce să-și reproșeze.
Senatorul PNL a mai arătat că Parchetul General a încălcat legea atunci când a făcut publice date privitoare la tatăl său și a spus că îl va sfătui pe acesta să nu acționeze în judecată Parchetul „din respect pentru justiție”.
Norica Nicolai a mai spus că, în perioada 1987-1988, a fost internată perioade îndelungate, fiind suferind de tuberculoză renală. Potrivit senatorului PNL, în această perioadă a fost plecată în SUA, pentru a face investigații medicale suplimentare.
Ea a dezmințit speculațiile apărute în presă, potrivit cărora dacă ar ajuge ministru nu ar face reformă, precizând că a votat pozitiv la legea ANI și legea reformei DNA.
Potrivit unui comunicat al Președinției, de vineri seară, „Norica Nicolai (fostă Norica Clinci), procuror la Procuratura locală Oltenița, județul Călărași, a instrumentat un dosar penal, în urma căruia o persoană nevinovată a fost condamnată și încarcerată. După condamnare, poliția a descoperit adevăratul vinovat. Persoana vinovată și persoana nevinovată aveau aceleași nume și prenume, dar restul datelor de stare civilă erau diferite. În loc să facă demersuri pentru achitarea primei persoane și punerea sub acuzare a celei de a doua persoane, în condițiile legii, doamna Nicolai a modificat mandatul de arestare al persoanei nevinovate, fără să declanșeze începerea urmăririi penale și un nou proces pentru persoana vinovată. În acest mod, făptuitorul real nu a mai beneficiat de dreptul la apărare, nefiind audiat și intrând direct în arest, în baza mandatului modificat de doamna Norica Nicolai. Pentru această faptă, doamna procuror a fost sancționată disciplinar în urma unor rapoarte succesive de control efectuate de inspectori ai Procuraturii locale Oltenița și ai Procuraturii Generale”, se arată în comunicatul Președinției.
Sursa citată adauga că, după Revoluție, în anul 1991, deși avea calitatea de procuror pe lângă Procuratura Locală Oltenița – județul Călărași, Norica Nicolai, „încălcând legea”, a reprezentat, în baza unei procuri, un cetățean străin, într-un proces de înfiere a unui copil din București.
„Procesul a avut loc la Tribunalul Călărași. Pentru a-și motiva fapta neconformă cu statutul de procuror, doamna Nicolai a invocat necunoașterea legii. La o lună după acest incident, doamna Nicolai a părăsit magistratura”, se arată în comunicat.
Conform dosarului profesional al Noricăi Nicolai, în concluziile referatului Direcției a V-a din Procuratura Generală, referitor la contestația împotriva ordinului de sancționare pentru „nerespectarea unor dispoziții legale și lipsuri în activitate în dosarul penal 831/P/1987 al Procuraturii locale Oltenița”, se precizează că s-a „constatat că procurorul Clinci Norica prin rechizitoriul din 30 septembrie 1987 a dispus trimiterea în judecată în lipsă și în stare de arest a inculpatului Ioniță Valerică, fiul lui Ion și Maghioala, născut la 16.04.1962 în comuna Vasilați, județul Călărași, fără antecedente penale, pentru furt calificat din avutul obștesc, împreună cu alți 5 inculpați. Datele de stare civilă au fost luate din dosarul de ceretare al miliției și din referatul de terminare a urmăririi penale. După condamnarea tot în lipsă a inculpatului la instanța de fond, organele de miliție au prins pe adevăratul făptuitor al infracțiunii în persoana lui Ioniță Valerică, fiul lui Vasile și Hristina, născut la 3 martie 1960, recidivist și l-au prezentat procurorului Clinci Norica. Aceasta a ascultat pe inculpat, care a recunoscut fapta, dar nu i-a luat interogator sau declarație conform art. 46 din Regulament. Fără a dispune începerea urmăririi penale sau punerea în mijșcare a acțiunii penale și întocmire a dosarului penal procurorul Clinci Norica a modificat mandatul de arestare preventivă aflat în posesia organului de miliție și a dispus introducerea inculpatului în arest, după care a declarat recurs împotriva sentinței de condamnare pentru starea de recidivă.
Consider că în modul arătat mai sus procurorul a încălcat prevederile art. 146 și 150 din Codul de procedură penală, dispunând arestarea unei persoane fără a fi pusă în mișcare acțiunea penală și făr a fi audiată.
În ceea ce privește termenul de emitere a ordinului nr. 7/1988 al Procuraturii locale Călărași, acesta a fost emis în termenul prevăzut de lege. Procurorul șef al județului a luat la cunoștință de situația expusă prin referatul nr. 764/1988 întocmit de procurorul inspector la 11 martie 1988, iar ordinul nr. 7/1988 a fost emis la 4 aprilie 1988 și comunicat în scris persoanei sancționate.
Apreciez că sancțiunea aplicată este temeinică și legală și proporțională cu abatereea săvârșită.
S-a adus la cunoștința procurorului Clinci Norica rezultatul verificării, contestația fiind neîntemeiată”, se arată în referatul procurorului inspector Toma Dobre.
În legătură cu reprezentarea, cu procură, au unui cetățean străin într-un proces de înfiere, într-o notă explicativă din 19 iunie 1991, procurorul Elisabeta Pucheanu declară că a participat la judecarea cauzei privind înfierea unui minor, la care procurorul Norica Nicolai a pus concluzii pe baza unei procuri în numele părinților înfietori. Întrebată de ce nu l-a informat pe procurorul șef al județului despre această situație, Pucheanu a răspuns că nu a făcut acest lucrul deoarece Nicolai i-a spus că se știe despre această situație.
Potrivit notei explicative date de Norica Clinci, în 20 iunie 1991, aceasta declară că o cunoștea pe Patricia Ellen Long – din Cleveland Ohio SUA – care a înfiat fetița.
„În luna aprilie 1991 doamna Long a trimis o procură prin care m-a autorizat să îi reprezint interesele într-un proces de adopție. Actele au fost pregătite de domnul Eugen Man, avocat din București iar eu am participat la instanța Tribunalului Județean Călărași, unde am pus concluzii în fond. Nu am cunoscut că nu pot face acest lucru, pe care l-am făcut ca persoană particulară și nu ca procuror.
Am primit o invitație de la doamna Long pentru a-i face o vizită în SUA în cursul anului 1991, respectiv în luna iulie. Nu am făcut acest lucru în scopul de a obține un folos material ci din prietenie.
Invitația mi-a fost făcută de doamna Long pentru a mă sprijini în efectuarea unor investigații întrucât sunt bolnavă de ….”, argumenta Nicolai.