Nicolăescu:Câteva zeci de oameni lucrează la recalcularea prețului pentru aproape 3500 de compensate



Câteva zeci de oameni lucrează la recalcularea prețului de intrare în țară al celor aproape 3.500 de produse incluse pe toate listele de compensate, în speranța că această acțiune ar putea fi gata până la mijlocul săptămânii, a declarat, luni, agenției MEDIAFAX ministrul Sănătății Eugen Nicolăescu. „Nu avem nevoie să ne spună nimeni că trebuie să facem urgent calcule. Asta facem, este în interesul tuturor. Sper ca până joi să fie încheiate toate calculele, iar apoi, prin ordin de ministru să fie aprobate”, a mai spus demnitarul ca răspuns la solicitarea distribuitorilor de recalculare urgentă a prețul medicamentelor din programele naționale.
Ministrul Nicolăescu adăugat că, după recalcularea prețurilor la medicamentele din import, vor mai trece câteva zile în care vor fi făcute modificările aferente la programele informatice. „Sper ca acest lucru să nu dureze mai multe de trei zile”, a mai spus ministrul Sănătății.
Ministrul Sănătății și Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) au decis, la sfârșitul săptămânii trecute, recalcularea prețurilor de intrare în țară a medicamentelor din import, astfel încât să nu fie afectat bugetul asigurărilor, costurile compensatelor și al medicamentelor fără rețetă să rămână aceleași.
„Am găsit o soluție pentru deblocarea activității până la sfârșitul anului. Am hotărât să formăm prețul medicamentelor compensate după alte criterii. Vom reduce prețul CIP – de intrare în țară a medicamentului. Pentru alegerea prețului CIP am hotărât să luăm în calcul media celor mai mici prețuri din 12 țări ale UE, cu o reducere de 5 la sută, astfel că prețul în valută va scădea cu 6,82 la sută la medicamentele de pe toate listele de compensate (A, B, C1, C2 și C3)”, a explicat ministrul Sănătății Eugen Nicolăescu, la finalul întâlnirii de sâmbătă cu reprezentanții ARPIM.
Demnitarul a arătat că ARPIM a făcut un „pas serios pentru deblocarea crizei”, asumându-și o parte importantă din diferența de curs valutar.
La rândul său, directorul exercutiv al ARPIM, Dan Zaharescu, a spus că intervenția asociației pe care o reprezintă între autorități, distribuitori și importatori, pe de altă parte, a avut scopul de a facilita pacienților accesul la medicație.
„Inițial am deblocat activitatea la nivelul programelor naționale, iar în urma discuțiilor și analizelor făcute am extins la toate medicamentele din ambulatoriu și din import. Acum urmează realizarea unui nou CANAMED”, a declarat Zaharescu.
Cu toate acestea, Asociația Distribuitorilor și Importatorilor de Medicamente (ADIM) și Asociației Distribuitorilor de Medicamente din România (ADMR) arată, luni, într-un comunicat, că deși Ministerul Sănătății a anunțat, sâmbătă, după întâlnirea cu producătorii, rezolvarea crizei medicamentelor, ceea ce s-a realizat până în acest moment reprezintă doar un pas în direcția reactualizării prețurilor.
„Până în acest moment s-a realizat doar o înțelegere de principiu cu producătorii internaționali, însă suntem preocupați de durata punerii în practică a acestei înțelegeri. În situația în care stocurile pentru medicamente vitale pentru pacienți au atins praguri critice în farmacii, Ministerul Sănătății Publice a preferat să evite calea scurtă prevăzută de lege pentru a rezolva criza actuală”, susțin președinții ADIM și ADMR, Robert Popescu și Viorel Vasile, în comunicatul citat.
Distribuitorii de medicamente mai spun că reprezentanții Ministerului Sănătății ar fi putut reactualiza prețurile din prima zi de criză, nefăcând altceva decât să își respecte obligațiile legale.
„Ministerul Sănătății insistă ca reactualizarea prețurilor să se facă după un calcul foarte complex al prețurilor de import, care este un proces de durată. În momentul de față, factorul timp a devenit critic și ne exprimăm încă o dată îngrijorarea față de pacienții care nu își vor putea primi medicația necesară. Subliniem că responsabilitatea față de acești pacienți revine în exclusivitate Ministerului Sănătății”, au adăugat liderii celor două asociații.
Distribuitorii și importatorii de medicamente din România solicită Ministerului Sănătății Publice adoptarea, în regim de urgență, a măsurilor necesare care să permită reluarea cu efect imediat a aprovizionării cu medicamente de import a farmaciilor.