Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a hotărât, joi, menținerea prețului la medicamente la același nivel până la 30 iunie, aceasta fiind a treia înghețare a prețului la medicamente din 2008.
„Am hotărât să păstrăm neschimbate prețurile la medicamente până la 30 iunie, iar în acest interval de timp vom analiza valorile produselor farmaceutice din țările europene și prețul lor de intrare în țară”, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Eugen Nicolăescu.
Ministrul a mai spus cã decizia a fost anunțată în cursul întâlnirii pe care a avut-o joi, la sediul Ministerului Sănătății Publice (MSP), cu reprezentanții importatorilor și distribuitorilor de medicamente.
„Măsura are o singură rațiune, și anume nu dorim îngrădirea accesului cetățenilor la tratament prin scumpirea medicamentelor. Importatorii și distribuitorii solicită calcularea prețurilor medicamentelor la cursul actual euro-leu, ceea ce ar însemna o scumpire a medicamentelor cu aproximativ 10 la sută”, a mai spus demnitarul.
În cadrul întâlnirii, ministrul Eugen Nicolăescu a prezentat programul pe care intenționează să-l desfășoare MSP pentru asigurarea unor reglementări în sprijinul populației.
Săptămâna viitoare va fi programată o întâlnire cu producătorii, pentru discuții referitoare la revizuirea prețurilor, în special a identificării posibilităților de nemajorare a acestora.
Ministrul Eugen Nicolăescu a comunicat decizia de prelungire a valabilității CANAMED până la 30 iunie, perioadă în care este preconizată apariția noii liste de medicamente compensate, analizarea medicamentelor distribuite prin programele naționale din punct de vedere al prețurilor, elaborarea unui sistem nou de calculare a prețurilor, modificarea ordinului de ministru care prevede reducerea cu cinci la sută a prețului CIP în sensul creării unei marje care să suporte deprecierea cursului de schimb valutar.
„Importatorii și distribuitorii nu au manifestat, din păcate, răbdarea necesară pentru punerea în practică a acestui program și au amenințat că în urma unei analize a portofoliilor proprii, vor lua în calcul și posibilitatea reducerii importului la unele medicamente pe care pretind că le vând în pierdere”, potrivit unui comunicat de presă al MSP.
Referitor la această intenție, MSP atrage atenția importatorilor și distribuitorilor că în Legea 95/2006, articolul 792 (2) se prevede că: „Deținătorul unei autorizații de punere pe piață pentru un medicament și distribuitorii acelui medicament pus efectiv pe piață în România asigură, în limitele responsabilităților lor, stocuri adecvate și continue din acel medicament către farmacii și persoanele autorizate să furnizeze medicamente, astfel încât nevoile pacienților din România să fie acoperite”.
„În consecință, orice abatere de la lege va fi aspru sancționată de MSP și ANM, inclusiv cu retragerea autorității de punere pe piață și se va conveni cu alte firme de distribuție preluarea acelor medicamente”, se mai precizează în comunicatul MSP.
Potrivit sursei citate, importatorii și distribuitorii au comunicat că vor debloca depozitele și nu vor mai sista livrările către farmacii deoarece „acestă formă de protest nu a impresionat pe nimeni”, după cum au declarat chiar reprezentanții companiilor prezente la discuții.
În plus, importatorii și distribuitorii au recunoscut că, din rațiuni economice, blocarea livrărilor către farmacii nu-i avantajază, precizează MSP.
Fiecare importator și distribuitor își va face propria evaluare și va lua propria decizie, existând posibilitatea ca majoritatea companiilor de distribuție să-și continue normal activitatea.
„MSP speră că tensiunea unor importatori și distribuitori se va atenua, că va predomina înțelepciunea și vor veni cu toții la dialog. Ministerul Sănătății atrage atenția cetățenilor că amenințările distribuiorilor sunt neîntemeiate și nu va fi afectată aprovizionarea cu medicamente a farmaciilor și spitalelor”, a adăugat ministrul în comunicatul de presă.
Asociația Distribuitorilor de Medicamente din România (ADMR) și Asociația Distribuitorilor și Importatorilor de Medicamente (ADIM) anunțau, în aprilie, că opresc livrările către farmacii și spitale în semn de protest față de refuzul ministrului Sănătății de a ajusta prețul medicamentelor în funcție de cursul valutar.
Distribuitorii de medicamente au decis să protesteze deoarece ultima actualizare a prețurilor la medicamentele de import s-a făcut în aprilie anul trecut, deși trebuia făcută trimestrial. Prin urmare, au închis depozitele în data de 18 aprilie. Ei au anunțat că depozitele vor fi închise și în luna mai, timp de câteva zile.
Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, anunța, luna trecută, că medicamentele nu vor fi scumpite „sub nicio formă” ca urmare a presiunii distribuitorilor, protestul lor fiind „nerelevant pentru minister” și indiferent câte zile va fi blocată distribuirea medicamentelor, farmaciile nu vor rămâne neaprovizionate.
„Nu vom majora prețurile sub nicio formă. Sper ca distribuitorii să accepte să micșoreze prețurile. Și, indiferent câte zile vor bloca aprovizionarea, vom avea medicamente în România. Avem Unipharm, care dacă e nevoie poate să preia distribuția de medicamente. Dacă vor concurență, o să aibă”, preciza atunci Nicolăescu.
Președintele Comisiei de sănătate a Camerei Deputaților, Mircea Ifrim, declara că deputații susțin decizia ministrului Sănătății de a menține prețurile la medicamente. Acesta preciza că în România medicamentele sunt mai scumpe cu 16 la sută decât în Ungaria, cu 22 la sută decât în Franța și cu 34 la sută decât în țările nordice.
Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a semnat, în 15 februarie, un Ordin prin care a dispus ca prețurile la medicamente să rămână neschimbate încă trei luni, începând cu 1 martie.
„De fapt, ordinul prin care au fost înghețate încă trei luni prețurile la medicamente nu este altceva decât o prelungire a unui alt ordin din mai 2007. Mai concret, din luna a 5-a a anului trecut, prețurile au fost ținute blocate deși aproape tot anul 2007 euro a avut o valoare scăzută”, declara atunci ministrul Sănătății.
La începutul acestui an, ministrul Sănătății a semnat un ordin prin care a anunțat că prețurile la medicamente rămân neschimbate până în 29 februarie. Această hotărâre a stârnit nemulțumirea importatorilor și distribuitorilor de medicamente care au amenințat cu blocarea livrărilor întrucât valoarea euro atinsese 3,7 lei.
La amenințările acestora, ministrul Sănătății a răspuns cu controale inopinante, în perioada 31 ianuarie-1 februarie, în câteva farmacii și depozite. Primele semnale au arătat că nu există o criză a medicamentelor. Ulterior, respectiv în săptămâna 11-16 februarie, ministrul a dispus un amplu control la nivel național în farmacii și depozite.