Ministerul Sănătății va cuprinde, în bugetul pe 2009, fonduri pentru începerea unui program de lucru privind prevenirea îmbolnăvirii cu hepatită, după ce în a doua parte a lunii octombrie va demara, în premieră în România, vaccinarea împotriva cancerului de col uterin a elevelor de clasa a IV-a. „Programul național de evaluare a sănătății ne-a ajutat să obținem informații multe și corecte. Sunt rezultate palpabile, care ne îndreptățesc să dezvoltăm programe de prevenție pe direcțiile pe care le-am anunțat. Astfel, în a doua parte a lunii octombrie, vom începe campania de vaccinare a fetelor din clasele a IV-a, împotriva cancerului de col uterin. S-au apucat unii să facă pe deștepții spunând că nu avem nevoie de un astfel de program. Sunt 12 țări din Europa unde se face această vaccinare în masă”, a declarat, marți, Eugen Nicolăescu, la simpozionul cu tema „Performanță și calitate în sistemul de sănătate”.
Demnitarul a explicat că bugetul pentru 2009 al Ministerului Sănătății va cuprinde fonduri pentru un alt program de prevenție și anume cel împotriva hepatitei. Acesta a vorbit și despre necesitatea dezvoltării unui amplu program privind stilul de viață sănătos.
Ministrul i-a criticat pe cei care ”nu vor să vadă nimic din ceea ce s-a întâmplat bun în sistem” și a cerut managerilor și medicilor prezenți să ”nu-și taie craca de sub picioare lăsându-i pe impostori să îi atace”.
Alocațiile de sănătate pe cap de locuitor au crescut de la 410 lei în 2004, la 910 în 2008. De asemenea, salariile au crescut cu 98,9 la sută, iar cel al asistentelor, între 90 și 120 la sută, iar prima de stabilitate este de 1.500 lei.
Ministrul a mai spus că ambulanțele ajung mai repede la caz, adică în opt minute în Capitală, și între 12 și 14 minute în țară.
„Unii critică faptul că mai sunt încă bolnavi care stau în saloane cu multe paturi și că nu există confort peste tot. Am încercat cu prioritate să salvăm viața bolnavilor, să dotăm sălile de operație, cele de terapie intensivă, lăsând confortul pentru mai târziu. Cei care habar nu au, fac rău sistemului, medicilor și cetățenilor, iar oamenii speriați pleacă la tratament în străinătate”, a mai spus Nicolăescu.
Demnitarul a mai spus că sunt țări în care numărul cazurilor de malpraxis este de ordinul miilor, în timp ce în România este foarte mic.
„Avem situații grele și neplăcute, dar sistemul sanitar românesc nu este nici mai bun și nici mai rău decât altele. A suferit 50 de ani sub comunism, apoi 20 de comunism târziu, după 1989, iar acum, când se mișcă ceva, vin unii să critice, să denigreze tot”, a mai spus ministrul, precizând că, pentru viitor, ar fi de făcut standarde, norme și protocoale terapeutice.
Președintele Comisiei de sănătate a Camerei Deputaților, Mircea Ifrim, a confirmat cele spuse de ministrul Sănătății, precizând că fondurile din sănătate au crescut mult, dar rămân mici comparativ cu alte țări.
„Cred că una dintre problemele din sistem este criza de autoritate. Oricâți bani ar fi în sistem, dacă managementul nu este bun, apar probleme”, a mai spus profesorul Ifrim.