Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a anunțat că va semna luni un ordin de suspendare până la sfârșitul anului a exportului paralel pentru toate medicamentele oncologice care sunt monitorizate.
„Azi (luni – n.r.), semnez un ordin de ministru prin care, până la sfârșitul anului 2013, se vor suspenda activitățile de export paralel pentru toate medicamentele oncologice care sunt monitorizate și care pot fi găsite pe site-ul Ministerului Sănătății”, a declarat ministrul.
Decizia vine după ce, potrivit ministrului, o farmacie din Ploiești ar fi cumpărat de la Compania Națională Unifarm trei medicamente pentru cancer, pe care ulterior le-ar fi exportat.
În același context, demnitarul a arătat că, dacă n-ar fi fost exportate citostatice, acestea ar fi asigurat necesarul până în august 2013.
Eugen Nicolăescu a mai anunțat că, la nivelul secretarului de stat Adrian Pană, a fost organizată o activitate de monitorizare zilnică a consumului pe stocurile de medicamente din spitale.