Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a declarat, joi, cu privire la potențialele conflicte de interese în rândul medicilor, că „nimeni nu atentează la nimeni”, iar eventualele măsuri în această privință vor fi luate numai după evaluări și discuții cu organizațiile profesionale și de pacienți.
Nicolăescu a ținut să clarifice, într-o declarație de presă făcută la Guvern, problema posibilelor conflicte de interese sau incompatibilități ale medicilor care lucrează atât în sistemul privat, cât și în cel de stat.
„Ministerul Sănătății, în raportul prezentat miercuri Guvernului, a constatat că există asemenea situații, cazuri la limita legii, de potențiale incompatibilități și conflicte de interese sau posibile fraude ale banului public. Nu este luată nicio decizie în această privință. Numai după evaluări profunde ne vom duce într-o anumită direcție”, a precizat ministrul Sănătății.
În același context, Eugen Nicolăescu a spus că își propune să discute cu organizațiile profesionale din Sănătate și cu cele de pacienți, pentru a vedea care sunt măsurile ce se impun. „Nimeni nu atentează la nimeni”, a subliniat ministrul, în finalul declarației de presă.
Potrivit raportului prezentat de Ministerul Sănătății (MS) în ședința de miercuri a Executivului, mulți medici din serviciile publice au și cabinete private sau sunt angajați ai unor furnizori particulari de servicii de sănătate, astfel de situații trebuind analizate și din perspectiva unui potențial conflict de interese, mai ales dacă un doctor ocupă și o funcție de conducere.
Sesizări numeroase primite din partea pacienților reclamă multe aspecte negative ale unor astfel de situații, toate desfășurându-se în defavoarea sistemului public și contribuind substanțial la utilizarea ineficientă și, de cele mai multe ori, nejustificată, a fondurilor publice pentru sănătate, s-a arătat în raport.
MS a mai precizat că majoritatea cabinetelor private, în care lucrează aceiași medici angajați în spitale, au contracte cu casele de asigurări de sănătate, ceea ce le dă dreptul de a emite trimiteri pentru tratamente în spital, care sunt decontate de asigurările publice de sănătate. Se generează, astfel, o cerere nu întotdeauna justificată de servicii spitalicești, mult mai costisitoare pentru sistem, s-a mai arătat în documentul MS.
Dubla calitate de angajat a personalului medical permite și exploatarea inversă a circuitului pacienților: cei care se prezintă în serviciile publice (inclusiv la serviciile de ambulanță) sunt îndrumați, sub diferite motive, să se adreseze unităților private în care același personal medical este angajat, potrivit documentului citat.