Cozile la farmacii, care au continuat încă din prima zi a lunii mai, în pofida promisiunilor autorităților sanitare că vor fi medicamente suficiente pentru toată luna, reprezintă efectul neîncrederii populației în existența acestor fonduri, a declarat, marți, ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu.
„Este clar că cetățenii sunt în continuare neîncrezători în faptul că vor găsi medicamente aproape tot cursul lunii și, ca atare, după un vechi obicei, s-au dus la farmacii din prima zi a lunii, rezultatul fiind cunoscutele cozi”, a spus Nicolăescu.
Potrivit ministrului, conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a ținut cont de solicitarea Ministerului Sănătății și a alocat fonduri mai multe anumitor județe. „Vom analiza dacă alocarea este suficientă, urmând să facem corecțiile necesare în perioadele următoare”, a adăugat Nicolăescu.
El a precizat că specialiștii Ministerului Sănătății au definitivat lista cu comisiile de specialitate care vor elabora, până la sfârșitul lunii iunie, pachetul de servicii de bază, precum și listele conținând medicamentele compensate și gratuite aferente acestui pachet.
Lista cu componența noilor comisii va fi afișată marți pe site-ul Ministerului Sănătății. Din cele 56 de comisii existente, au rămas doar 30, astfel încât acestea să lucreze mai operativ, potrivit sursei citate.
„Probabil că vor fi necesare câteva luni până când oamenii se vor convinge că nu mai este nevoie să stea la cozi pentru că din farmacii nu lipsesc medicamentele prescrise de către medici”, a conchis ministrul Sănătății.
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Vlădescu, declara, vineri, că începând de la 1 mai, fondurile către farmacii vor fi alocate preponderent în funcție de numărul de pacienți care apelează la serviciile fiecărei unități în parte.
Ministerul Sănătății și CNAS au stabilit un plan comun de acțiune pentru soluționarea crizei medicamentelor, după ce unele farmacii epuizau stocurile în primele zile ale lunii, iar altele aveau bani necheltuiți pe care îi returnau, mai declara Vlădescu. Noile criterii de alocare a fondurilor către farmacii vor ține cont în proporție de 60 la sută de numărul pacienților care se adreseză respectivelor unități.
Nicolăescu: Cozile la farmacii, efectul neîncrederii românilor în promisiuni
