Deputatul PNL Eugen Nicolăescu, fost ministru al Sănătății, a declarat, miercuri, că Traian Băsescu minte atunci când afirmă că în 2006 a așteptat opt ore în spital, la urgență, înainte de a fi transferat la Viena și i-a cerut șefului statului să își ceară scuze față de sistemul sanitar. „Traian Băsescu poate fi numit păcăliciul șef al României”, a spus Nicolăescu, arătând că șeful statului s-a dus la spital apelând la cunoștințe și relații și nu la ministrul Sănătății. „Dacă apela la ministru, se constituia imediat comisia specială”, a precizat Nicolăescu.
El a adăugat că s-a autosesizat în acea zi la ora 18.30, și în 2-3ore a constituit comisia, șeful statului fiind consultat și trimis mai apoi la Viena.
Nicolăescu a arătat că, prin afirmațiile sale, Traian Băsescu pune în lumină neagră întreg sistemul sanitar și acest lucru nu este adevărat. El a spus că sunt cazuri de medici sau asistente care nu-și fac datoria, ca în orice sistem, dar că nu trebuie generalizat.
„Cred că Traian Băsescu ar trebui să-și ceară scuze sistemului sanitar”, a mai spus Eugen Nicolăescu.
El a arătat că Traian Băsescu a păcălit populația și în 1997, când a spus că nu a distrus Guvernul Ciorbea, și când a fost ministrul Transporturilor, când s-a opus construirii de autostrăzi și când a fost primar general. „Este un om care păcălește în permanentă”, a adăugat Nicolăescu.
Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, la RRA, în contextul în care se referea la situația din sistemul sanitar, că, în primăvara lui 2006, a așteptat opt ore în Spitalul Elias pentru că medicii nu găseau sală de operație și că începuse să nu mai simtă nimic de la mijloc în jos.
Șeful statului l-a criticat pe fostul ministru al sănătății, liberalul Eugen Nicolăescu, pentru că a renunțat la a face reformă în sistem.
„Din păcate, odată m-am păcălit cu domnul Nicolăescu, care mi-a garantat că face reforma sănătății și l-am susținut fără rezerve la lansarea strategiei și legislației pentru modernizarea sistemului de sănătate, pe urmă am vazut că preocuparea lui a fost legată de medicamente. Nu a făcut nimic în spitale (…) nu avem proceduri în spitale”, a spus Băsescu.