Antibiotice Iași va putea reinvesti jumătate din profit, adică 45 milioane lei, în dezvoltarea capacităților pentru producerea cefalosporinelor, unguentelor și penicilinei injectabile, societatea având 155 de produse pe care le livrează spitalelor și farmaciilor din țară, a declarat Eugen Nicolăescu
„Guvernul a aprobat miercuri protejarea producției naționale de la Antibiotice Iași, prin reinvestirea a 50% din profit pentru dezvoltarea unor producții. Statul, ca acționar la Antibiotice Iași, îi dă posibilitatea acestei societăți să investească din profitul net, respectiv 45 de milioane de lei, pentru dezoltarea capacității de producție a cefalosporinelor, principalul antibiotic folosit în spitale, a capacității de unguente, societatea fiind lider național în producția acestora, dar și a unor capacități suplimentare pentru producția de penicilină injectabilă, unde, din nou, este lider de piață”, a spus ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu.
Ministrul Sănătății a mai spus că societatea Antibiotice Iași are în portofoliul de bază 155 de produse utilizate în spitalele și farmaciile din România și, totodată, susține cu șapte produse Programul național de oncologie.
În plus, a precizat Nicolăescu, Antibiotice Iași asigură 1.450 de locuri de muncă și contribuie cu 44 de milioane anual la bugetul consolidat.