Ministrul Sănătății anunță că 2008 va fi primul an al reformei calitative, după alți doi de schimbări cantitative, în care va fi începută construcția a 28 de spitale, va fi dublat numărul medicamentelor din lista de compensate 90 la sută și va fi introdusă salarizarea după performanță.
Într-un interviu acordat agenției MEDIAFAX, ministrul Sănătății Publice, Eugen Nicolăescu, a prezentat noile proiecte pentru 2008, dar și programele începute în 2007 ce vor fi continuate în acest an.
„Astfel, în primul trimestru vom finaliza noul contract-cadru (COCA) pentru acordarea asistenței medicale. Este un act care conține elemente noi de flexibilitate, în care vom pune în față pacientul și nu birocrația sistemului. Vom încerca să realizăm prevederi prin care sistemul să fie în slujba omului. Noul COCA va intra în vigoare în trimestrul al doilea”, a mai spus ministrul Sănătății.
Tot în ianuarie va fi stabilită și noua listă de compensate și gratuite. Dar înainte, chiar în primele zile ale lui 2008, vor fi făcute schimbări la nivelul comisiilor de specialitate, întrucât au fost înregistrate mai multe nereguli, a mai spus ministrul Sănătății.
„Vom face modificări în comisiile de specialitate chiar în primele zile ale lui ianuarie, pentru ca să punem oameni care vor să muncească. Apoi, vom avea o listă nouă de compensate și gratuite în care punem accent foarte mare pe medicamentele generice, mai ales pe lista A cu compensate 90 la sută”, a adăugat ministrul.
El a precizat că, pentru acest an, fondurile alocate medicamentelor compensate și gratuite vor crește cu 18 la sută față de 2007.
„Vrem să dublăm numărul medicamentelor care să fie incluse pe lista A, compensare 90 la sută, tocmai pentru ca să crească accesul pacienților la medicamente, mai ales că cei mai mari consumatori sunt săracii, pensionarii cu venituri mici”, a adăgat ministrul. Pe lista B vor fi medicamente generice, altele decât cele de pe lista A, dar și brenduri, adică produse originale”, a adăugat demnitarul.
Tot în cursul trimestrului I din 2008, specialiștii Ministerului Sănătății Publice (MSP) vor discuta o nouă modalitate de calcul a prețului la medicamente, în sensul în care va fi scăzut plafonul la care se calculează primul generic.
„Astăzi, plafonul primului generic este în România între 70- 80 la sută din brend. Îl vom duce la maximum 50 la sută din brend. Asta ne va ajuta ca o serie de generice care astăzi sunt scumpe, să se ieftinească și să le putem pune în lista de compensate”, a adăugat demnitarul.
De asemenea, potrivit ministrului Sănătății, tot în primul trimestru al acestui an va fi gata, în premieră, și „mult discutatul” pachet de servicii minimale de bază, aplicabil odată cu COCA. În plus va fi realizat, tot pentru prima dată, un pachet de servicii pentru urgențe.
„Pentru că vom extinde finanțarea de la bugetul de stat a medicinei de urgență, trebuie să avem un pachet de servicii pentru a justifica cheltuirea banilor”, a continuat ministrul.
În ianuarie 2008 va fi elaborat actul prin care ambulatorul de specialitate va fi integrat în cadrul spitalului.
„Este vorba despre integrarea medicilor din ambulator în secțiile spitalului, iar astfel vom îmbunătăți sistemul de decontare. Fiind plătit pe caz rezolvat, medicul va avea și responsabilitatea urmăririi bolnavului, de la diagnostic până la ameliorarea stării lui”, a explicat Nicolăescu.
O altă noutate în anul 2008 vizează introducerea salarizării pe bază de performanță. În trimestrul întâi, manageri, șefi de secție, comisii de specialitate vor stabili criteriile pentru salarizarea după performanță.
„Regularizarea fondurilor va fi trimestrială, iar venitul suplimentar va fi alocat numai pentru perioada în care au fost obținute rezultate deosebite. Adică medicul primește un venit suplimentar ca urmare a performanței”, a explicat Nicolăescu.
Totodată, ministrul Sănătății va propune o nouă lege privind organizarea rezidențiatului, actul normativ urmând să apară în ianuarie.
„Vom introduce rezidențiatul pe post și câteva prevederi favorabile sistemului. Astfel, studentul care a terminat medicina și nu a luat concursul de intrare în rezidențiat va putea să practice ca medic într-un spital public, timp de trei ani, sub supraveghere. Apoi, cel care va termina rezidențiatul, dar nu va lua examenul de liberă parctică, va putea să lucreze tot ca medic, sub suspraveghere, într-o unitate publică. Asta înseamnă că nu vom face șomeri cu diplomă, ci vom avea personal calificat care să lucreze în sistem”, a adăugat demnitarul.
Mai mult, el a precizat că tot în primul trimestru din 2008 va fi introdus ferm noul DRG (finanțare pe caz rezolvat) australian în sistemul de decontare din spital. Specialiștii vor evalua trimestrial modul cum evoluează DRG, mai ales tariful pe caz ponderat (TCP).
„Avem deja situația indicelui de complexitate (ICM-urile) pe toate spitalele din România. Apoi, împărțim spitalele pe tipuri, adică spitale județene de urgență clinice și neclinice, spitalele clinice obișnuite, spitale municipale și orășenești și spitale de monospecialitate. Vom încerca să le grupăm după ICM, apoi să aplatizăm diferențele mari între tariful pe caz ponderat dintre ele. De aceea, venim trimestrial cu regularizare, astfel încât, până la sfârșitul lui 2008, să apropiem TCP-urile pe același tip de spital. După care, evident, va începe concurența între spitale pe criterii de calitate, pe ICM. Pentru că cine va avea un ICM mai bun, va avea bani mai mulți, pornind de la faptul că va avea orecum același tarif pe caz ponderat”, a explicat ministrul Sănătății.
În 2008 va continua acțiunea privind dotarea spitalelor cu echipamente de performanță, precum RMN, CT, ecografe, aparate de radiologie, endoscoape, angiografe, laparoscoape, echipamente pentru blocul operator și vor fi aduse restul de ambulanțe până la 2.500 cât și-a propus ministrul Sănătății.
Potrivit lui Nicolăescu, în 2007 a fost contractată peste 80 la sută din aparatura performantă necesară.
De asemenea, va începe reabilitarea și dotarea a 50 de secții de neonatologie și va fi încheiată organizarea Unităților de Primiri Urgențe.
„Mai mult, vom finaliza spitale începute în 1992-1994, cum ar fi spitalul din Fetești, spitalul Ineu și spitalul Urziceni și vom continua la cel din Fălticeni. Vom începe construcția la spitalele noi. Probabil în trimestrul al doilea va fi gata licitația pentru desemnarea constructorilor și imediat vor începe lucrările la toate cele 28 de spitale noi. Adică vom deschide 28 de șantiere”, a adăugat Nicolăescu.
’De asemenea, vom finaliza sistemul informatic și informațional pentru medicina primară și pentru registrele naționale din programele naționale de sănătate”, a mai spus ministrul.
Potrivit demnitarului, în ianuarie ar putea fi gata licitația de laptop-uri, la sfârșitul primului trimestru ar putea fi finalizat sistemul informatic, iar în trimestrul al doilea va fi realizată generalizarea sistemului și legătura cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), care își va pune sistemul în funcțiune în primele luni din 2008.
Ministrul apreciază că, la 1 iulie, medicina primară, farmacia, spitalul și CNAS vor fi conectate la sistemul informatic. „Dacă va exista sistem informatic viabil, atunci tot din iulie 2008 MSP va putea desființa plafoanaele la farmacii, întrucât va avea controlul asupra sistemului”, a precizat Nicolăescu.
Demnitarul încurajează asociațiile de bolnavi să se asocieze pentru a deveni o forță puternică, alături de MSP.