Îndrăgitul interpret Nicolae Furdui Iancu și Orchestra „Rapsozii Botoșanilor” vor evolua joi, 20 aprilie, de la ora 18:00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, în spectacolul folcloric omagial „Maestrul George Sîrbu, o viață dedicată folclorului românesc”, la care intrarea este liberă. Inițiatoarea acestui spectacol este Mihaela Bârsan, realizatorul emisiunii folclorice „Izvoare” de la Televiziunea Regională Intermedia din Suceava, care ne-a spus că foarte mulți interpreți și instrumentiști consacrați și-au anunțat participarea la acest eveniment, „care se dorește a fi evenimentul anului în lumea folclorului din județul Suceava”.
Pe aceeași scenă vor evolua membrii Orchestrei ”Rapsozii Botoșanilor” (dirijori: Ioan Cobîlă și Ciprian Potoroacă, manager: Dan Doboș), alături de soliștii acesteia, Elena Mândrescu, Laura Ștefănescu și Dan Doboș. ”Am avut o întrevedere cu președintele Consiliului Județean Botoșani, Costică Macaleți, care a fost de acord să încheie un parteneriat pentru acest eveniment, având în vedere faptul că distinsul muzician George Sîrbu este născut în județul Botoșani. Chiar dacă în acea perioadă vor avea loc Zilele Municipiului Botoșani, județul vecin se va mobiliza cu toate resursele pentru a-l sărbători așa cum se cuvine pe maestru”, a declarat Mihaela Bârsan, care este și coordonatoarea proiectului „10 pentru folclor”.