Nicolae Cinteză, despre presiuni la adresa CEC prin partea unor politiceni: E bancă de stat



Directorul Direcției de Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, a declarat, luni, întrebat despre presiuni din partea unor politicieni la adresa CEC Bank, că aceasta „este o bancă de stat și probabil astfel de lucruri se întâmplă în orice țară din lume în care statul are participații”. „E bancă de stat și probabil că astfel de lucruri se întâmplă în orice țară din lume în care statul are participații într-o bancă. De asta este și dorința de a o provatiza, s-a încercat privatizarea tocmai pentru a limita presiunile astea”, a spus Cinteză. El a mai spus că, dincolo de acest aspect, CECl trebuie să se lupte cu competiția din piață. „Dacă vrem să dăm credite prin telefon, atunci să dăm credite prin telefon, dar să nu ne mirăm că în final vom face provizioane în așa fel încât banca să fie scoasă din competiție”, a mai arătat Cinteză. Întrebat dacă în cazul acordării acestui credit poate vorbi de intervenție politică, Cinteză a răspuns: „Nu am identificat favoruri făcute, condițiile sunt condiții practicate în CEC și care s-au dat și în alte situații”. Nicolae Cinteză a respins și ideea unor intervenții la BNR pe tema acordării creditului Ioanei Băsescu: „Să fim serioși. Chiar credeți că astfel de lucruri se întâmplă? Nici nu aș sta de vorbă, nici nu aș răspunde la astfel de telefoane”. „Așa cum a fost aprobat, părerea mea este că este (solvabil – n.r.)”, a spus Cinteză despre creditul Ioanei Băsescu, adăugând că BNR ar fi cerut să provizioneze un astfel de credit în condițiile în care s-ar fi identificat că s-a acordat fără respectarea normelor de prudență ale BNR, a regulamentului 17 sau reglementărilor anterioare.