Societatea Scriitorilor Bucovineni și Uniunea Ziariștilor Profesioniști – Filiala Suceava au organizat ieri, la Librăria Scriitorilor din municipiul Suceava, în cadrul întâlnirilor periodice cu genericul „Scriitorul citește”, o manifestare literară dedicată poetului Nicolae Labiș și sărbătoririi, cu prilejul apropierii de vârsta septuagenară, a cercetătorului și istoricului literar Nicolae Cârlan.
Cu Matei Vișniec, venit nu de la Paris, ci…de la Rădăuți
Manifestarea, la care au participat reprezentanți ai elitei cultural-artistice sucevene, cărora li s-a alăturat, pe neașteptate, dramaturgul Matei Vișniec (care a accentuat că nu vine de la Paris, ci… de la Rădăuți) a debutat cu un moment de reculegere păstrat în memoria recent dispărutului critic, poet, eseist și prozator Marin Mincu.
Întâlnirea, dedicată celor doi Nicolae (Nicolae Labiș, care, dacă ar fi trăit, ar fi împlinit în acest decembrie 74 de ani, și Nicolae Cârlan, care trece pragul vârstei septuagenare peste câteva zile), a prilejuit aduceri aminte atât despre poetul răpus de „pasărea cu clonț de rubin”, cât și despre criticul și istoricul literar care se îngrijește, de mai bine de 30 de ani, de manuscrisele labișiene.
„Nicolae Labiș – Corespondență”
Plusând cu încă o carte (se pare că cea de-a zecea) contribuțiile sale anterioare la valorificarea operei literare a poetului de la Mălini, Nicolae Cârlan a făcut câteva considerații asupra volumului „Nicolae Labiș – Corespondență”, cu care a întâmpinat în acest an longevivul festival de poezie care poartă numele poetului.
Mărturisind că a fost impresionat, citind corespondența labișiană, de „buna stăpânire a limbii române” și de „sinceritatea” poetului, Nicolae Cârlan (care a subliniat că hazardul a făcut ca manuscrisele să ajungă în mâinile sale în două valize care conțineau „relicvele minții și inimii lui Nicolae Labiș”) a spus cu modestie că, dacă are într-adevăr un merit, acesta este că „l-a ținut în viață pe Labiș din anul 1975 până acum”.
„Nicolae Cârlan – Profil de septuagenar”
Dacă scriitoarea Doina Cernica a conturat portretul criticului și istoricului literar dând citire unui text intitulat „Nicolae Cârlan – 35 de ani de veghe valorizatoare la zestrea Labiș”, semnalând totodată apariția plachetei „Nicolae Cârlan – Profil de septuagenar”, câțiva dintre cei prezenți au ținut să „tușeze” și să „coloreze” acest portret.
Au vorbit despre Nicolae Cârlan dr. Ioan Iețcu (remarcând faptul că cel care era atât de „năvalnic” altădată este astăzi „mai temperat, mai echilibrat și mai pașnic”), monahia Elena Simionovici (căreia apropierea de asemenea personalități i-au stârnit întrebarea „Ce anume a pus bunul Dumnezeu în mintea oamenilor aleși?”), Dumitru Teodorescu (care l-a apreciat ca fiind „unul dintre cei mai vechi, mai constanți și mai temerari dintre colaboratorii cotidianului «Crai Nou»”) sau Dumitru Cucu, președintele Fundației Culturale a Bucovinei, care i-a acordat un Premiu de Excelență pentru „întreaga activitate de creație” și pentru „spiritul combativ”.
„Și dă-i și luptă, Nicolae!”
Nicolae Cârlan, care se simte inconfortabil la laude, a spus că a făcut doar atât cât a putut.
„Fac parte din categoria numită de Labiș omul comun!”, a încheiat el, oferindu-le tuturor celor prezenți volumul „Nicolae Labiș – Corespondență” și placheta „Nicolae Cârlan – Profil de septuagenar”.
Finalul îi aparține însă poetului Ion Cozmei, care a ticluit un catren în care a inserat un vers labișian: „Chiar de-i criză acum în țară / Chiar de politica ne-omoară / Chiar dacă-i vânt, chiar dacă-i ploaie / Și dă-i și luptă, Nicolae!”.
