Nico și Vlad – dezamăgiți de rezultatul obținut la Eurovision



Nico și Vlad, care au reprezentat România la Eurovision 2008, unde s-au clasat pe locul 20 din 25, s-au declarat dezamăgiți de rezultatul obținut, informează TVR.
„Le mulțumim tuturor celor care au apreciat piesa noastră și au votat-o. Suntem, desigur, dezamăgiți de rezultat și sunt foarte surprins că nu am primit, totuși, nici măcar un punct de la anumite țări care ne-au acordat o mare atenție și ne-au arătat mult interes”, a declarat Vlad, după anunțarea punctajelor. La rândul său, Nico a spus: „Îmi pare rău atât pentru piesa noastră, cât și pentru alte piese de calitate care au ocupat locuri sub nivelul valorii lor. Ne-am dedicat întru totul acestui proiect și toate semnalele primite ne încurajau să sperăm la o poziție mult mai bună. Din păcate, în criteriile de votare cântăresc foarte mult vecinătatea sau alte interese”.
Șeful delegației României, realizatorul Ioan Duma, i-a felicitat pe reprezentanții României pentru evoluția lor pe scenă, ținând să sublinieze: „Eu sunt foarte mulțumit de prestația artistică a celor doi soliști români și nu cred că avem ce să ne reproșăm, dar, din păcate, se dovedește că Eurovisionul nu este doar un concurs muzical și că votul nu se face întotdeauna pe criterii artistice. Am sperat să ne clasăm între primii zece și aveam toate motivele să credem asta, după sondajele făcute înainte de concurs, dar nu consider o tragedie faptul că nu ne-am situat acolo”.
Votul calității.
La rândul său, și compozitorul piesei, Andrei Tudor, spera la un loc mai bun pentru cântecul „Pe o margine de lume”. Însă acesta s-a consolat cu un premiu primit pentru compoziție – pe durata concursului, toți compozitorii și textierii pieselor din competiție au fost provocați să alcătuiască propriile clasamente privind cea mai bună piesă, România ieșind câștigătoare. „Sunt foarte fericit pentru acest premiu, cu atât mai mult cu cât el vine în conjunctura actuală, în care noi credeam în piesa «Pe-o margine de lume» și speram la un loc cât mai bun. Este o consolare faptul că știm că acesta a reprezentat un vot al calității, și nu unul geopolitic”, a declarat Andrei Tudor după decernarea premiului.
Finala Eurovision Song Contest 2008 s-a încheiat, sâmbătă seara, la Belgrad, cu un loc 20 pentru reprezentanții României, Nico și Vlad, din 25.
Câștigător în finala Eurovision, transmisă pentru români în direct de TVR 1 și TVRi, a fost rusul Dima Bilan, care s-a aflat pe scenă alături de violonistul Edvin Marton și patinatorul Evgheni Plușenko. Trio-ul a acumulat, în urma televotului, 272 puncte și a fost urmat de ucraineanca Ani Lorak, cu un total de 230 de puncte, locul al treilea fiind ocupat de Kalomira, din Grecia, cu 218 puncte. Nico și Vlad au obținut 45 de puncte, din care 12 primite de la Moldova și alte 12 din Spania.
În intervalul orar 22.00 – 1.17, TVR 1 a fost lider de audiență la nivel național, urban și în rândul publicului comercial, obținând un rating de 5,9%, (național), 8,3 (urban), respectiv 6,3% (public comercial). În minutul de aur, înregistrat la ora 24.37, nu mai puțin de 1.398.000 de persoane au urmărit TVR 1.