Niciodată

Ei, acum, că am aflat și cine urmează să o elimine pe Steaua (că FCSB să-i spună știți dv. cine, dar și mamele dumnealor!) din Europa League, nu ne mai rămâne decât să așteptăm datele meciurilor, cu mâhnirea că ar fi putut nimeri mai bine (un Atletico Madrid, de exemplu), dacă tot e să i se termine campania „de primăvară” încă în toiul iernii, în februarie. Numai naivii ori fanii patetici ar putea spera la calificare, chiar dacă Lazio e una din echipele de pluton, de turmă chiar, din Italia, echivalentul unei CSMS Iași ori Botoșani de la noi. Dar nivelul de ansamblu al competiției e cu totul altul acolo. E cam aceeași chestie cu diferența de nivel de trai dintre poporul italian și cel român. Între altele, nici nu se răcise bine urna, luni seara, că am și văzut-o pe Lazio pierzând cam fără drept de apel, ba încă și acasă, cu 1 – 3, meciul cu neica Nimeni, adică Torino, a cărei cotație e chiar sub nivelul de turmă despre care vorbeam. Ultraoptimiștii ar putea folosi prilejul pentru a-și inocula doze suplimentare de optimism. Repet: nu e cazul. Ne aflăm în cretină ipostază, indiferent că vorbim de echipe de club sau de reprezentativa României, de a nu fi în stare să batem absolut nici o echipă mai acătării decât, eventual, în amicale, unde se știe că suntem campioni mondiali. Cineva, prieten bun și cunoscător dovedit de fotbal, în discuția avută ieri pe aceeași temă, m-a întrebat: „Da’ tot cu Steaua, în ’86, cum a fost?” N-are rost să discutăm. Condițiile sunt complet diferite. Raportându-ne doar la valoarea lotului, chiar aș fi curios cine îndrăznește acum, în 2017, să-l compare pe cel mai bun stelist din lot, să zicem Budescu, cu oricare din cei de atunci: cu Loți Boloni, cu Tudorel Stoica, cu Puiu Iordănescu? Numai ideea în sine te face să faci pe tine de râs…