Niciodată nu-i destul

Dintotdeauna sportul a trăit prin marii săi performeri, prin cei care au produs momente de mare spectacol, care au rămas întipăriți în memorie prin realizări care vor fi veșnic amintite, povestite, vizionate, în funcție de momentul când s-au produs și de tehnologia disponibilă la data respectivă. Indiferent de numele favoriților fiecăruia dintre noi, nu poți să nu admiri lucrurile deosebite: un break maxim realizat de Ronnie O’Sullivan, golul ăla din foarfecă pe spate reușit de Zlatan Ibrahimovici în meciul cu Anglia de acum vreo 3-4 ani ori golurile cu capul înscrise de Sergio Ramos, cursele demențiale ale lui Usain Bolt pe uscat ori ale lui Michael Phelps prin apă. Printre fenomenele sportive de mare efect se numără și unul din tenis, pe nume Roger Federer. Dacă ați pierdut din vedere acest amănunt, atunci aflați că tocmai a intrat în cel de-al 20-lea său an ca jucător profesionist. În august va împlini 36 de ani, o vârstă la care mulți fotbaliști au abandonat de ceva vreme activitatea, iar în tenis sunt foarte puține nume care au mai contat sau contează încă. De altfel, pentru spectatorul obișnuit, și Federer părea să se apropie de finalul carierei în urmă cu 4, cu 3, cu 2 ani, dar mai ales anul trecut, când peste forma oscilantă a intervenit și o accidentare finalizată cu operație la genunchi. Gata!, și-au zis cei ce n-au înțeles fenomenul, dar probabil și adversarii care încă vedeau în el un pericol. Revenirea lui în ianuarie a fost uluitoare și s-a finalizat cu un nou turneu de Grand Slam, cel de la Melbourne. În entuziasmul meu de fan devotat, vedeam atunci un an de excepție în cariera lui Roger… dar parcă nu chiar în halul ăsta! Vreau să spun că acum, la Indian Wells, unde n-am pierdut nici o secundă din meciurile lui, a jucat mai bine decât a făcut-o vreodată în viață. Dovadă și măcelărirea lui Nadal, care și dacă s-ar scărpina de 10 ori mai mult tot n-ar pricepe ce se întâmplă. Este aici vorba doar despre bucuria de a juca. De a te juca. De a te bucura la orice vârstă de bucuria pe care poți să le-o aduci celor care te privesc. Tocmai de aceea zic că oricât l-ai vedea pe Federer jucând, niciodată nu-i destul.