Nici urmă de umor englezesc



Dacă faza de la golul lui Nani, al doilea în meciul Manchester-Tottenham de sâmbătă, s-ar fi petrecut în fotbalul nostru, nu ne-ar mai fi spălat șapte ape de propria noastră caterincă. Bine că s-a întâmplat la ei, în insula mare a Reginei, la inventatorii fotbalului. A fost un adevărat colaj de confuzii, îndoieli și stupizenii. Bineînțeles, pentru că televizarea fotbalului care contează este apanajul unor exclusiviști, puțini dintre pasionații jocului au putut vedea meciul în direct. Pentru a înțelege contextul, să spunem că băieții lui Sir Alex continuau mersul ușor împiedicat din acest sezon, lipsa unui lider făcându-se simțită (Rooney n-a revenit încă în iarbă). Totuși, cu „capul” lui Vidic în urma unei faze fixe, îi conduceau la limită pe londonezi, care încep să se obișnuiască cu aerul de Liga Campionilor. Pe final de meci, gazdele suportă asaltul echipei lui Harry Redknapp, care forțează egalarea cu două vârfuri de careu. Numai că în minutul 85 se petrece scena de umor involuntar…
Jenat de un adversar, Nani se aruncă în careu cu mâna pe minge, încercând să sugereze că fusese penalty clar. Mingea totuși ajunge în brațele portarului Gomes, arbitrul nu dă 11 metri, lumea protestează din diverse motive, unii clamează lovitura de pedeapsă, alții cer cartonș galben pentru Nani. În cele din urmă, Gomes pune mingea jos pentru a executa ceea ce presupunea el a fi fost hențul lui Nani. Mai toți jucătorii se retrag spre centru, mai puțin Nani, care se postează în fața mingii pentru a întârzia degajarea. Ceva însă se întâmplă… coechipierii îi strigă ceva, unul dintre ei pornește în sprint spre poarta adversă, Nani ezită, mai privește o dată înspre arbitru, Gomes simte și el că-i ceva în neregulă și încearcă să-l blocheze, în cele din urmă portughezul trimite în poartă. Iar centralul validează! Ce se întâmplase?! În toată nebunia, se pare că arbitrul nu fluierase nimic, nici penalty, nici henț, preferând să lase avantaj pentru oaspeți, care ar fi avut astfel posibilitatea de a repune mai repede mingea în joc, aceasta aflându-se în brațele lui Gomes! Numai că acesta și-a închipuit că arbitrul a fluierat (sau poate o fi fost derutat de vreun fluierat de aiurea, că tot se poartă – apropo, barcelonezul Pinto a fost suspendat două etape!) și a pus mingea jos ca pentru a executa lovitura liberă, iar de aici a urmat ce a urmat.
Dar, ca și cum n-ar fi fost destul, scena de camera ascunsă continuă… În timp ce validează golul, centralul este atenționat în disperare, de londonezi, că asistentul ține steagul sus, ostentativ. Se îndreaptă către el, îl ascultă, îi explică și validează iarăși. Tușierul crezuse și el că se fluierase henț! Morala: fluieratul ilicit pe terenul de fotbal ar trebui asimilat fluieratului în biserică…