După ce am văzut felul în care Craiova n-a jucat nimic, iar limbricul ăla a ratat senin, caorice panaramă pentru care tatuajele țin loc de implicare, de concentrare, în ultimă instanță de dragoste pentru echipa care te plătește, apare și investitoru’ lu’ Pește de la Craiova și zice că „rezultatul e mincinos” (unde naiba am mai auzit golănia asta – ba chiar de mii și mii de ori!?), că ai lui trebuia să câștige, numai că un gol a venit din penalty-ul acordat degeaba, altul a fost nu știu cum, iar al treilea tot nu știu cum, dar altfel!! Băăă, a fost 0-3, băăăă! Dacă era miuța, era pe descălțatelea! Da’ limbricului ăluia care a dat ca tolomacul direct în portar, fațăîn față cu el, i-ai dat vreo amendă pentru nesimțire vădită pe teren? Nu cumva tot arbitrul i-a mutat copita, eventual din priviri, încât a dat în minge de parcă avea proteză!? Craiova a pierdut în fața FCSB mult mai clar decât zice tabela, iar dacă în loc de 0-3 ar fi fost 0-5, pariez că același „investitor” ar fi spus aceleași tâmpenii. La Dinamo, înfrângerea aș zice că s-a consfințit nu în ultimele minute ale meciului, ci cu mult timp înaintea începerii acestuia, în ziua în care alți neisprăviți au gândit, cu singurul neuron pe care îl dețin împreună, că fără spectatori meciul e ca și câștigat! Cât de tâmpit și de nesimțit trebuie să fii pentru a da galeriei adverse jumătate din cât ai primit tu în tur, și tot jumătate din cât ai promis că dai? Așa că Rapidul s-a mobilizat și pe iarbă,și în Giulești, și i-a dat lui Dinamo exact ce merită pentru măgăria cu biletele, fiindcă totul în viață se plătește, nu-i așa? Tot deloc întâmplător a fost titlul european la handbal, câștigat de o Franță în care matusalemicii frați Karabatici (pentru Nikola, acesta a fost al 27-lea turneu final, înțelegeți ce spun!?) continuă să adune trofee. Golul egalizator din ultima secundă din semifinala cu Suedia este unul din cele mai grozave 3 întâmplări din sport pe care le-am văzut în 70 de ani de viață și m-a făcut de-a dreptul fericit. Evident că suedezii au făcut ca ăla de la Craiova și au contestat cel mai frumos gol înscris vreodată pe un teren de handbal, ceea ce mi-a amplificat fericirea!