Nici un sistem de justiție din UE nu a făcut atâta rău vreunei țări ca cel românesc, crede președintele Băsescu



Președintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că nici un sistem de justiție din UE nu a făcut atâta rău vreunei țări precum cel românesc, apreciind că CSM nu a funcționat corespunzător în mandatul trecut și „a adus România acolo unde a adus-o din punctul de vedere al credibilității”.
„Nu există nici un sistem de justiție în interiorul UE care să fi făcut atâta rău vreunei țări cât rău a făcut românilor și României. Au făcut-o din nepăsare, din credința că sunt Dumnezei și din dispreț și pentru interesul național, din dispreț și pentru interesul românilor de a trăi într-o țară în care sunt protejați de lege”, a spus Băsescu, într-o conferință de presă.
Șeful statului a mai spus că declarațiile sale nu reprezintă o imixtiune în treburile justiției, deoarece datoria sa este de a veghea la bunul mers al instituțiilor statului.
„Consider că CSM-ul nu a funcționat corespunzător în mandatul trecut și a adus România acolo unde a adus-o din punctul de vedere al credibilității”, a mai spus el.
Șeful statului a spus că în raportul intermediar al Comisiei care va fi publicat la cererea sa de reevaluare, toate instituțiile statului, cu excepția CSM, vor fi cotate pozitiv.
„Având în vedere că acest raport intermediar este răspunsul la o solicitare expresă pe care am făcut-o Comisiei Europene de reevaluare a raportului din vară – Bulgaria nu are un raport intermediar. Eu am contestat raportul din vară susținând că a fost mult prea dur în partea politică și că se impune o reevaluare – vă pot sune că toate celelalte instituții vor fi cotate pozitiv, mai puțin CSM”, a spus el.
„Este greu de înțeles cum o instituție formată din judecători face atâta rău din punctul de vedere al credibilității unei țări. La judecători te așteptați la mult mai mult. Dar asta este! Avem o justiție independentă care consideră că ei i se cuvine tot, iar de români nu-i pasă. Asta în condițiile în care sunt foarte mulți judecători dedicați meseriei lor, gata să-și facă datoria, dar din păcate în vârful lor este o structură care reprezintă justiția și care face mult rău românilor și României. Oricât s-ar supăra și doamna Pivniceru și doamna cu soțul arestat, doamna Costiniu. Le place, nu le place, acesta este adevărul”, a mai spus Băsescu.