Suprafețe mari de teren agricol, în jur de 20.000 de hectare, au fost evaluate în acest an de comisii mixte coordonate de Prefectura Suceava, pentru a se stabili pagubele produse de grindină, respectiv secetă. Evaluările s-au făcut în lunile august și septembrie, în fiecare localitate în parte și au fost transmise la Ministerul Agriculturii. Din păcate, nici acum, când am trecut deja de jumătatea lunii noiembrie, de la minister nu a venit vreo veste bună. Mai exact o ordonanță de urgență prin care să se aprobe o schemă de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenele meteorologice de grindină sau secetă. Din informațiile neoficiale ajunse la instituțiile din Suceava, pentru pagubele produse de grindină încă de la început nu au existat prea multe speranțe, însă, din păcate, nici pentru pagubele produse de secetă nu s-a primit vreun semnal favorabil. Pe lângă faptul că agricultorii aveau mare nevoie de un ajutor minim care să compenseze cât de cât pagubele, nu putem să nu remarcăm și faptul că s-au cheltuit sume importante pentru evaluări care s-au făcut, se pare, în zadar. Comisiile mixte care au reunit reprezentanți ai mai multor instituții s-au deplasat în teren, în câteva zeci de localități. Din comisiile care au făcut evaluările privind pagubele produse de secetă au făcut parte câte un reprezentant de la Direcția Agricolă Suceava, Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură, Direcția de Finanțe, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava, plus un reprezentant al primăriei din fiecare localitate.
Rezultatele evaluărilor
Prin evaluarea finală a pagubelor produse de grindina care a căzut masiv în zona Rădăuți-Siret pe 17 iulie s-a stabilit că fenomenele extreme au provocat distrugeri pe 5.176 de hectare de teren cultivate cu diferite culturi. Cele mai mari pagube au fost la Bălcăuți, peste 1.700 de hectare fiind calamitate.
Pagubele au fost mari și în condițiile în care culturile erau mature, iar gradul de calamitare a fost de 80-100%. De altfel, aproximativ jumătate din suprafețele distruse erau cultivate cu cereale în prag de recoltare.
În ceea ce privește seceta, evaluările finale au arătat că în 24 de localități din județ au fost afectate peste 15.000 de hectare care au fost cultivate în acest an.
Cele mai importante suprafețe calamitate au fost la Fântânele – 2.286 de hectare, Grămești – 1.833 de hectare, Liteni – 1.745 de hectare, Forăști – 1.094 de hectare și Todirești – 944 de hectare.Terenurile evaluate au avut grad de calamitare cuprins între 30 și 80%. De precizat că evaluările s-au făcut doar în localitățile în care fermierii au solicitat în scris acest lucru, la nivel de județ gradul de calamitare fiind și mai ridicat.