Concurs directori

Nici un profesor nu a picat la examinarea de ieri

Cea de-a treia zi a concursului pentru ocuparea posturilor vacante de directori de școală s-a încheiat fără nici un candidat respins. Șapte concurenți au intrat ieri în examen și toți au promovat concursul. Rezultatul cel mai mare obținut la examinarea de ieri au fost de 105 puncte, iar media cea mai mică din examen a fost de 93 de puncte. Până acum, după două zile de concurs, au fost examinate 17 cadre didactice, iar dintre acestea, trei au fost respinse, în prima zi de concurs. Examenul va continua și mâine, când vor intra în concurs alți șapte concurenți, pe 26 martie, când vor da examen zece candidați, și se va încheia pe 27 martie când vor fi evaluați, de asemenea, zece concurenți. Inspectoratul Școlar Suceava a scos la concurs 120 de posturi vacante de director și director adjunct pentru școlile din Suceava, însă interesul profesorilor pentru ocuparea acestor posturi este foarte mic, având în vedere că la examen s-au înscris doar 51 de candidați.

Recomandări

Concursul interjudețean adresat liceenilor „Student pentru o zi”, organizat într-o nouă ediție la USV

„Universul copilăriei”, văzut prin ochii a peste 600 de preșcolari talentați la Concursul „Penelul fermecat”