Coronavirus

Nici un caz de Covid, din 544 de suceveni testați, dar două persoane deja confirmate s-au internat în spital

Incidența cazurilor de Covid în fiecare localitate din județul Suceava
Incidența cazurilor de Covid în fiecare localitate din județul Suceava

Nici un caz nou de infectare cu SARS-CoV-2 nu a fost înregistrat, vineri, în județul Suceava, dintre cele 544 de persoane testate, însă în intervalul 22-23 iulie două persoane confirmate pozitiv s-au internat în spital, potrivit buletinelor de presă remise de Grupul de Comunicare Strategică și Prefectura Suceava. În același interval de timp au fost externate două persoane.
În Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, trei dintre pacienții internați sunt diagnosticați cu Covid-19 (forme medii), 9 pacienți sunt în zona tampon și 560 de pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).
În Spitalul Municipal Rădăuți sunt internați doi pacienți diagnosticați cu Covid-19 și două persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.
În carantină sunt 2.215 de persoane, dintre care 148 intrate în intervalul 22-23 iulie și în izolare, în afara celor aflate în spital, se află 11 persoane, din care una intrată în intervalul 22-23 iulie. Din cele 114 localități din județul Suceava, 105 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 5 au câte un caz, iar 4 au câte două cazuri în evoluție. În total, sunt 13 cazuri de infecție Covid -19 în evoluție.
La nivel național, în intervalul 22-23 iulie au fost efectuate 12.038 de teste RT-PCR și 14.587 de teste rapide antigenice, în urma cărora au fost înregistrate 104 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.
În intervalul 22 -23 iulie, orele 10.00, au fost raportate două decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din Neamț și București.
Decesul raportat în județul Neamț este anterior intervalului menționat – este din luna iunie 2021. Ambele decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În spitalele din țară, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 277. Dintre acestea, 38 sunt internate la ATI.

Recomandări

Directorul medical al spitalului din Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici, este doctor în științe medicale și șef de lucrări la Facultatea de Medicină

Masca de protecție a redevenit obligatorie la Spitalul Clinic din Suceava, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID-19

A crescut numărul cazurilor de COVID-19 la copii. Medicii recomandă părinților să nu ducă la școală copiii bolnavi

Vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la 26 de ani. Aproape 900 de băieți și fete din Suceava s-au vaccinat în acest an

Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei
Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei

Angajații din primăriile sucevene reclamă că prin măsurile luate Guvernul creează haos și dorește distrugerea administrațiilor locale