Neatractiv

Nici un candidat nu s-a înscris pentru postul de arhitect-șef al orașului Câmpulung Moldovenesc

Mihăiță Negură: „Nu mă las până nu găsesc arhitect. Avem clădiri istorice extraordinare, pentru restaurarea cărora este nevoie de profesionalismul unui arhitect”
Mihăiță Negură: „Nu mă las până nu găsesc arhitect. Avem clădiri istorice extraordinare, pentru restaurarea cărora este nevoie de profesionalismul unui arhitect”

Concursul de recrutare pentru ocuparea funcției de arhitect-șef al orașului Câmpulung Moldovenesc, care ar fi trebuit să aibă loc în data de 28 noiembrie a.c.., nu va mai avea loc deoarece până în data limită de 13 noiembrie a.c. nu s-a înscris nici un candidat. Primarul Mihăiță Negură a declarat că, deși și această a treia încercare de a angaja un arhitect-șef la primărie nu a avut succes, el rămâne optimist că până la urmă se va găsi un specialist care să-și asume proiectul de restaurare a clădirilor istorice din oraș.
S-ar părea că ceea ce face postul neatractiv este salariul, de 5.000 de lei net, considerat mic în această breaslă, asociat cu statutul de funcționar public, care nu permite prestarea activității în afara serviciului. De asemenea, experiența solicitată candidaților este de minimum șapte ani.
Primarul Negură a afirmat că orașul are neapărată nevoie de un arhitect-șef, atât pentru proiectul de restaurare a clădirilor istorice și de patrimoniu, cât și pentru integrarea clădirilor nou construite în peisajul urbanistic actual. „Nu mă las până nu găsesc arhitect. Avem clădiri istorice extraordinare, pentru restaurarea cărora este nevoie de profesionalismul unui arhitect”, a afirmat primarul, dând ca exemplu fosta primărie construită în perioada 1863-1866, „cu înalta încuviințare a împăratului Franz Josef, dată prin decret imperial”, clădirea fostului Tribunal, retrocedată, pe care administrația locală intenționează să o cumpere de la proprietari, clădirea Poștei Române, Templul Evreiesc și Sinagoga, Școala Gimnazială „George Voevidca” și alte imobile construite până în 1945. Fosta primărie a intrat deja în proces de reabilitare.
Ca atribuții, arhitectul-șef ar conduce activitatea structurii specializate în domeniul autorizării executării lucrărilor de construire, în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului din cadrul primăriei, va asigura respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, protejarea și reabilitarea patrimoniului natural și construit; actualizarea bazei de date referitoare la documentațiile de urbanism și construcții din municipiu; va asigura, controla și va răspunde de implementarea instrumentelor dezvoltării urbane și consultarea populației în elaborarea instrumentelor dezvoltării urbane inițiate de administrația publică locală etc.

Recomandări

Peste 13 milioane de lei pentru consolidarea seismică a Primăriei Siret. Proiectul a trecut de etapa eligibilității

Primarul din Poiana Stampei, Viluț Mezdrea, a semnat contractul pentru construcția unei noi școli în comună

Investiție de aproape 11 milioane de lei pentru modernizarea Liceului Tehnologic nr. 1 din Câmpulung Moldovenesc