„ … nici se vor pierde!”

Pentru săptămâna viitoare, Editura „Junimea” anunță festivități aniversare ce vor marca împlinirea a patru decenii de funcționare neîntreruptă. N-a lipsit mult să fim invitați la o comemorare în loc de aniversare, fiindcă, după 1989, instituția a trecut prin cumpene ce i-au primejduit grav ființarea. Simplul fapt că există și-i destul de prezentă în librării poate constitui motiv de legitimă mirare, câtă vreme aproape toate suratele ei ce funcționau în urmă cu 3-4 decenii sunt de mult răposate.
Sigur că Editura ieșeană nu-și mai poate aroga până la capăt rolul de catalizator cultural deținut cândva și nici nu-i posibilă atingerea cifrelor record de altădată, când se publica poezie în tiraje de zeci de mii de exemplare (Nichita Stănescu, Marin Sorescu), iar comenzile librarilor pentru cartea de proză nu puteau fi onorate decât parțial (de menționat că, atunci, tirajul comandat era plătit cu anticipație de rețeaua librăriilor). Importanța cărții în sine nu mai este de mult aceeași, sistemul de difuzare a dispărut, apariția unei cărți nu mai este condiționată riguros și necesar de valoarea reală a manuscrisului, cât de potența financiară a autorului comanditar.
Edituri, în România, sunt înregistrate câtă frunză și iarbă – ceea ce-i și bine, și rău. Efecte: a crescut exponențial numărul titlurilor tipărite, au scăzut dramatic tirajele, iar apariția unei cărți nu mai presupune, obligatoriu, seriozitatea, chemarea, harul și originalitatea apte să legitimeze convingător semnătura de pe copertă. Autorlâcul e în floare, stimulat și de susținerea unor condeie critice obediente ori înregimentate, dispuse oricând să salute orice apariție cumva convenabilă. Cărțile realmente valoroase, care, desigur, continuă să apară, se scufundă (nu numai vizual) într-un ocean de coperți ochioase, iar enclavizarea e-n floare: nu se știe, la Suceava, ce apare demn de interes la Timișoara (și invers), peste toate apăsând, la vreme de criză, și lespedea prețurilor prohibitive. Așa stând lucrurile, la ce bun ocheanul întors către un „a fost odată” ce nu mai rimează cu realitățile de azi? Probabil, mai întâi din rațiuni care țin de necesitățile istoriei literare.
La „Junimea” au debutat numai până în 1979, cât mă ajută amintirile, 39 de prozatori din toată Moldova, 26 de poeți, 35 de critici și istorici literari și câteva zeci de autori ai unor cărți științifice ilustrând domenii cum ar fi medicina, matematica, filosofia, ramurile tehnicii ș.m.a. Se cuvin adăugate și debuturile cu misie de restituire postumă (George Mărgărit, Traian Chelariu, Theofil Simenschy ș.a.), dar și debuturile, să le spun astfel, real-efective – ar fi vorba despre apariții precedate, formal, de cărți semnate de aceeași autori, însă irelevante în contextul operei respectivilor. De pildă, înainte de a-i tipări „Junimea” remarcabilele studii dedicate lui Kogălniceanu și Pârvan, Al. Zub a semnat doar două bio-bibliografii la Editura Militară; debutul real al lui I.D. Sârbu poate fi numai contabilicește atribuit unei broșuri cu povestioare pentru copii și nu solidei și definitoriei cărți de proză apărută la „Junimea” în 1973.
Printre debuturile-eveniment se cuvine amintită și culegerea „Steaua de vineri”, datorată lui Grigore Vieru, cel dintâi volum de versuri în România al poetului de peste Prut și cea dintâi carte cu litere latine a unui scriitor din Basarabia. Printre cei cărora „Junimea” le-a adunat întâia oară numele pe-o carte se numără Dan Mănucă, Val Gheorghiu, Grigore Ilisei, Nelu Ionescu, Mihai Drăgan, Dumitru Irimia, Ștefan Oprea, N. Barbu, Ion Pogorilovschi, Liviu Rusu, Mihai Ursachi, Nicolae Turtureanu, Const. Coroiu, Emilian Marcu, Magda Ursache, Ion Constantinescu, Teodor Dima, Ștefan Avădanei, Leon Volovici și mulți, mulți alții. Unii dintre acești foști debutanți sunt, acum, academicieni, iar nucleele scriitoricești ale Filialelor Uniunii de la Iași, Bacău și Galați-Brăila sunt constituite mai ales din autori care fie s-au afirmat, fie și-au consolidat prestigiul prin cărțile editate la „Junimea”.
Dacă mai adăugăm amănuntul că Editura și-a asigurat și colaborări ale celor mai prestigioase condeie din afara Moldovei, s-ar putea conchide că-i îndreptățit demersul aniversar. Paradoxal, dar mai multă informație există pentru trecut, decât pentru prezentul Editurii. Ar fi fost, de aceea, bine venită tipărirea unui catalog general, cuprinzând titlurile întregii producții editoriale. Rămâne, probabil, pentru aniversarea a 50-a.