Nici pe bunica

Nu știu cîți dintre dumneavostră știau că jucătorii lui Rosemborg au, în marea lor majoritate, vîrsta la care fotbaliștii români ori s-au retras de multă vreme, ori agonizează prin echipe de mîna a treia din campionatul nostru de mîna a patra. Cînd, în timpul meciului, comentatorii noștri (și ei cam de același nivel) au început să recite vîrsta norvegienilor, probabil că v-ați speriat: 33, 31, 34, 33, 37, 31. Și tot așa. În asemenea condiții, te-ai fi așteptat ca ai noștri să-i încalece încă de la început (sau ca la București, în meciul tur) și să-i înghesuie în careul lor măcar pînă ce scorul ar fi devenit 0-3. În loc de asta, i-am văzut pe steliști frecînd mingea exact cum atîția ani de zile au tot frecat-o, fie în cupele europene, fie la echipa națională nu numai ei, ci mai toți fotbaliștii români în ultimii vreo 30 și ceva de ani. În acset timp, babele norvegiene alergau de mîncau nu norii (că tot ploua), nici iarba (că stătea la locul ei, iarba dracului, deși din cer curgeau șuvoaie) ci doar sănătatea noastră, niște visători (sau de-a dreptul tîmpiți?) care tot credem și tot sperăm că în sfîrșit ne-o veni mintea la cap și ne-om învrednici să jucăm fotbal adevărat în loc de mingicăreala asta cretină. Ți-ai găsit! Ei alergau, centrau și șutau, iar ai noștri o țineau tot cu fițele arhicunoscute și total păguboase: un călcîi, trei fente inutile, încercare de lob în loc un șut sănătos, și alte asemenea. Iar ăia alergau, alergau și iar alergau. Știți cum? Cam ca Dorinel Munteanu! Adică bunica de care Steaua s-a despărțit cu o imbecilitate fără margini, pentru a-l face să alerge la fel de mult și la fel de bine pentru CFR Cluj. Sau pentru Națională… că la Steaua nu mai era bun. Cred că dacă Dorinel era în teren la Trondheim, Steaua cîștiga la scor. Una peste alta, tinerii de la Steaua au demonstrat că sînt mai babe decît bunicile norvegiene. Și cred că dacă în locul băieților ălora de 33, 34, 37 etc. de ani ar fi jucat chiar bunicile acestora, Steaua tot ar fi luat bătaie.