DSP

Nici o tabără nu este autorizată să funcționeze în județ

Nici o documentație pentru funcționarea vreunei tabere în județ, în această vară, nu a fost depusă până acum la Direcția de Sănătate Publică Suceava, a informat șeful instituției, dr. Alexandru Lăzăreanu.
„Orice tabără trebuie să funcționeze în baza autorizațiilor. Organizatorii trebuie să solicite de la noi avize, pentru că este vorba despre respectarea unor condiții. Nu te joci cu viața copiilor. Până acum nu a venit nimeni să solicite autorizație”, a spus medicul, cu precizarea că inclusiv taberele private organizate de diferite asociații sau culte religioase au nevoie de autorizație de la DSP.
Cea mai mare tabără din județ și chiar din Moldova, tabăra Bucșoaia, din orașul Frasin, nu mai funcționează de doi ani, deoarece nu a dispus de bani pentru realizarea lucrărilor necesare în vederea obținerii autorizației.
Tabăra de la Bucșoaia, lăsată de doi ani de izbeliște, în lipsa fondurilor pentru investiții
Deși problema furnizării apei potabile, care nu corespundea standardelor de calitate impuse de DSP Suceava, s-a rezolvat prin montarea unei stații de epurare cu ultraviolete, iar blocul alimentar și cantina au fost renovate și igienizate, la centrul de agrement nu s-au mai efectuat și alte lucrări de renovare, amenajare și igienizare, din cauza fondurilor care nu puteau acoperi cheltuielile. În lipsa investițiilor, din anul 2008, Autoritatea Națională pentru Tineret nu a mai prins tabăra de la Bucșoaia în lista centrelor de agrement în care elevii pot să-și petreacă vacanța.
De menționat că singurele fonduri acordate pentru investiții au fost alocate pentru această tabără în anul 2003, când s-au făcut lucrări pentru reabilitarea rețelei de apă și canalizare din tabără. La acea dată s-au alocat de la București 370 de mii de lei, pentru proiectul de reabilitare a rețelei de apă, din care s-au plătit doar 200 de mii de lei, în timp ce diferența de bani s-a achitat sporadic.
Deoarece Autoritatea Națională pentru Tineret nu a mai alocat fonduri și pentru alte investiții, tabăra Bucșoaia a fost lăsată de izbeliște, singurele sume primite fiind pentru întreținere și plata angajaților.
Tabăra Bucșoaia, unul dintre cele mai mari complexe turistice pentru tineret din țară
Tabăra Bucșoaia era unul dintre cele mai mari complexe turistice pentru tineret din țară, ce se întinde pe o suprafață de 14 hectare. Terenul a aparținut Casei Regale și a fost donat de către Carol al II-lea statului român. Terenul pe care se află acest centru de agrement este administrat de Direcția Județeană de Tineret, căreia îi aparțin și clădirile. DJT mai avea în administrare și Tabăra Rusca din Dorna Arini, Tabăra Balada din Gura Humorului și Tabăra Bucovina din Rădăuți, complexe turistice pentru tineret care se află și ele în stare avansată de deteriorare și care, de asemenea, nu au primit bani pentru investiții.

Recomandări

Anunț privind finalizarea implementării proiectului “CENTRU COMUNITAR INTEGRAT ÎN ORAȘUL FRASIN, JUDEȚUL SUCEAVA”

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare

Ioan Balan îi solicită ministrului Economiei să înceapă o nouă sesiune a Programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii ”Start-up Nation – România”

Comunități mai puternice, școli mai bine pregătite, acces îmbunătățit la servicii medicale – impactul sponsorizărilor EGGER în 2025

Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER
Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER

Banca Mondială a organizat la Siret o întâlnire oficială în care s-a analizat capacitatea zonei Suceava–Botoșani de a atrage investitori pentru reconstrucția Ucrainei

Peste 18.000 de copii, tineri și adulți au participat anul trecut la evenimentele organizate de Biblioteca Municipală ,,George Bodea”