Cu un timp în spate, am primit un mesaj prin poșta electronică: o înfocată cititoare de gazete pe Internet îmi aducea la cunoștință că un ziarist al unui cotidian central își făcuse un obicei din a șterpeli articole scrise de mine.
Omul proceda simplu: lua pamfletele, le schimba titlul și le semna ca fiind ale lui.
Bineînțeles, am reacționat prompt. Am luat legătura cu redactorul șef al acelei publicații, am explicat furtul, am adus probe că pamfletele erau opera mea, și-am conchis că ce naiba, așa nu se mai poate, pe onoarea mea, fac scandal.
Redactorul șef mi-a dat dreptate întru totul. Și-a prezentat scuze pentru oribila faptă a salariatului său, promițându-mi că va lua măsuri radicale.
Lucru îndeplinit întocmai, redactorul hoț fiind concediat, clar și răspicat, fără drept de apel. Și, cu asta, am considerat cazul încheiat.
***
Dar, n-a fost să fie așa. Ulterior, am aflat că ziaristul manglitor a fost angajat la ziarul lui Băcanu, o publicație mult mai importantă decât cea de unde fusese dat afară.
Drept urmare, indignarea mea a prins iarăși a spumega ieșindu-și necontrolat din albie. Și asta, deoarece – fără voia-mi – i-am făcut pramatiei un serviciu. Reclamându-i fapta de ciorditor, i-am înlesnit, de fapt, avansarea.
Cineva m-a sfătuit atunci să-l acționez în justiție pe autorul hoției intelectuale, „Legea dreptului de autor” fiind cu totul de partea mea. Să-l acționez în justiție, transmițând, pe această cale, un avertisment și altor amatori de furtișaguri.
La acest sfat, chiar am râs cu poftă. N-am nici cea mai vagă încredere în justiția din România. Eu însumi cunosc decani, fii de decani și alte cadre didactice, predând la facultățile de drept, care vând examene studenților, pregătindu-i astfel temeinic pentru corupția din breaslă. Cunosc și oameni cinstiți în justiție, dar ei sunt puțini, mult prea puțini.
***
Ceva mă face să cred că niciodată n-a fost altfel justiția din România. În 1901, un publicist venal (Constantin Al. Ionescu-Caion) îl acuza pe Caragiale că ar fi plagiat „Năpasta”, după un anume Istvan Kemeny, un autor maghiar inventat, inexistent în realitate.
Deși, la proces, calomnia a fost demonstrată clar, instanța l-a achitat pe calomniatorul Caion, care, sprijinit de Macedonski, avea să revină cu un nou val de calomnii.
Poate nu întâmplător, avocații care l-au apărat cu atâta succes pe Caion erau politicieni liberali.
Doi ani mai târziu, Caragiale a părăsit definitiv România. Câtă tristețe trebuie să fi adunat el – unul dintre condamnații pe viață la limba română – de a ales calea nefirească a exilului.
