Achiziții

Nici o firmă nu a depus oferte pentru studiul de impact pentru extinderea Aeroportului „Ștefan cel Mare”



Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare”
Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare”

Consiliul Județean Suceava nu a primit nici o ofertă pentru realizarea unui studiu de impact în vederea extinderii Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare”. Anunțul pentru achiziția directă a acestor servicii a fost publicat la finalul anului trecut, valoarea estimată a acestora fiind de 25.000 de lei, fără TVA. Potrivit anunțului, actualul terminal al aeroportului trebuie extins având în vedere creșterea numărului de pasageri, dar și în contextul existenței unor cereri pentru transportul de mărfuri prin intermediul unor aeronave de tip cargo.
În același timp, în documentație se mai preciza că fluxul de pasageri înregistrat pe aeroportul sucevean este unul în creștere, iar pentru anul 2017 se estimează ca numărul pasagerilor procesați să fie de aproximativ 250.000 – 300.000, motiv pentru care terminalul existent se dovedește insuficient, existând doar trei ghișee de check-in, un singur flux pentru controlul de securitate și o singură poartă de îmbarcare.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a prezentat recent cum ar putea să arate viitorul terminal al Aeroportului „Ștefan cel Mare”. El a spus că noul terminal ar urma să aibă o suprafață de aproximativ 4.500 de metri pătrați, iar noua clădire ar urma să fie pe două niveluri, parter și un etaj. Președintele CJ Suceava a explicat că viitorul terminal va avea patru porți complete cu linii pentru sosiri și plecări. Din prima schiță prezentată de Gheorghe Flutur propunerea este ca viitorul terminal să fie construit în oglindă cu actuala clădire a aeroportul, și să aibă aceeași formă, de aripă de avion.
Conform datelor oficiale, Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava a avut anul acesta un număr record de pasageri. Potrivit unui raport prezentat la finalul anului trecut, pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” au fost operate aproape 1.800 de zboruri, cu un număr total de peste 57.000 de pasageri.
În momentul de față pe aeroportul sucevean operează companiile Tarom, cu zboruri Suceava – București, și retur, precum și Wizz Air, cu zboruri către Londra (Luton) și Milano. Din acest an, Wizz Air va opera zboruri către trei noi destinații din Italia, respectiv Roma Ciampino, Treviso – Veneția și Bologna. Zborurile din Suceava spre Treviso – Veneția vor debuta în data de 27 martie 2017, în timp ce cursele aeriene către Roma Ciampino și Bologna vor începe o zi mai târziu, pe 28 martie. Cursele vor fi operate de trei ori pe săptămână spre Bologna și Roma, în zilele de marți, joi și sâmbătă, respectiv de două ori pe săptămână pentru Treviso, lunea și vinerea. Tot din luna martie 2017 numărul zborurilor pe ruta Suceava – Bergamo Milano va crește de la două, câte sunt în prezent, la patru frecvențe săptămânale.



Recomandări

Gheorghe Șoldan negociază cu operatorul aerian HiSky deschiderea a două zboruri din Suceava către Dublin și Bruxelles

Gheorghe Șoldan negociază cu operatorul aerian HiSky deschiderea a două zboruri din Suceava către Dublin și Bruxelles
Gheorghe Șoldan negociază cu operatorul aerian HiSky deschiderea a două zboruri din Suceava către Dublin și Bruxelles