Din 11 suspecți

Nici o arestare în dosarul sucevenilor țepuiți prin metoda fiului care a avut un accident



Nici unul dintre cei 11 suspecți aduși la audieri la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava, în dosarul înșelăciunilor prin metoda fiului care a avut un accident, nu a fost arestat preventiv.
Dacă în cazul celor șapte deținuți nu s-a impus luarea acestei măsuri preventive, atâta timp cât respectivii sunt încarcerați deja pentru alte fapte în penitenciarul de la Galați, ceilalți patru suspecți, care îi ajutau pe pușcăriași să scoată banii trimiși de sucevenii naivi care au mușcat momeala, au plecat și ei spre casele lor, rămânând doar cu cele 24 de ore petrecute în arestul poliției județene.
Deținuții acuzați în acest dosar execută pedepse pentru furturi și tâlhării: Adrian Iliescu (42 de ani), Ionel Alexe (43 de ani), Marian Spiridon (28 de ani), Nicușor Florea (22 de ani), Maricel Matei (38 de an), Gheorghe Șerban (34 de ani) și Cătălin Sandu (29 de ani), toți din județele Brăila și Galați.
În urma perchezițiilor făcute luni de ofițeri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Suceava, în celulele celor șapte suspecți s-au găsit nu mai puțin de 20 de telefoane mobile, cu care deținuții își sunau victimele.
„Suspecții telefonau victimelor, susțineau că sunt rude apropiate ale acestora, că au fost implicate în diferite evenimente rutiere și au nevoie de sume de bani pentru plata unui avocat sau pentru spitalizare”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, inspectorul principal Ionuț Epureanu.
Complicii celor șapte deținuți, Rodica Popa (23 de ani), Loredana Spiridon (28 de ani), George Constantin (23 de ani) și Marius Vîrgoliciu (20 de ani), tot din Brăila și Galați, aveau misiunea să scoată banii trimiși de victime prin Western Union.
Complicii au fost reținuți pentru 24 de ore, iar după expirarea ordonanței de reținere au fost lăsați să se întoarcă la casele lor, având însă interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu pe perioada cercetărilor.
În județul Suceava, gruparea deținuților a sunat, în perioada decembrie 2012 – ianuarie 2013, la peste 20 de familii, cu același scenariu: fiul a avut un accident, e în spital, și – susținea chipurile avocatul – îi trebuie urgent bani pentru a se împăca cu victima peste care a dat cu mașina.
Mai multe persoane din județ au căzut în capcana escrocilor, trimițându-le diferite sume de bani.
Prejudiciul total, a explicat inspectorul principal Ionuț Epureanu, este de aproximativ 100.000 de lei.



Recomandări

Suceava stă mai bine la capitolul mortalitate în accidente rutiere în acest an. Iașiul și Clujul au ajuns în fruntea clasamentului negru

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens
Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens

Un șofer care a acroșat fatal o bătrână și a fugit, în boxa acuzaților alături de doi complici care l-ar fi ajutat să șteargă urmele accidentului