Nici mai urât, nici mai prost

Nu, nu m-am lăsat contaminat de valul național de entuziasm și nu văd în echipa României pe viitoarea campioanăeuropeană. Trebuie însă să recunosc că prestațiile Naționalei noastre au fost mult peste ceea ce așteptasem eu de la băieții ăștia, iar prin comparație cu alte reprezentative, unele chiar cu pretenții, România a arătat chiar bine în cele două meciuri pe care le-am văzut până acum. Evident că în momentul când veți citi această rubrică se va fi disputat și cel de al treilea meci din faza grupelor, iar România își cunoaște deja adversarul din optimile de finală, o fază la care nici nu visam când au început preliminariile, dar la care am început să sperăm după ce ne-am aflat adversarii din grupă, unii chiar abordabili. Nu am pierdut decât o repriză live (pe care am văzut-o însă înregistrată în aceeași zi) din tot turneul și pot să spun că România nu a jucat nici mai urât, nici mai prost decât multe dintre celelalte 23, inclusiv cele care trag la titlul continental. Spuneți-mi, vă rog, dacă v-a plăcut măcar vreo bucată de repriză din meciurile Franței sau Angliei. De Italia, deținătoarea trofeului, ce să mai vorbim? Spania și Portugalia mai au câte o sclipire, dar pe ansamblu, jocul lor suferă profund. Partea proastă în toată tărășenia e că în fazele finale le vom vedea tot pe astea, iar titlul îi va reveni cu certitudine uneia dintreele. România? Cum, de ce? Fiindcă ei sunt obișnuiți cu aerul tare al performanței înalte, cam au conștiințavalorii,dar și tupeul generat de asta, că au rutina partidelor decisive în care dacă ratezi o dată (cum am ratat noi de două ori în meciul cu Belgia) s-au dus toate: gloria, trofeul, banii! Să fim fericiți că am trecut de grupă, poate avem parte și de un sfert de finală, dar indiferent de ce va fi, marele câștig a fost iubirea reînnoită a nației pentru echipa care chiar a fost reprezentativă. Depinde doar de ea cadragostea să nu se ofilească din nou.