Nici în târfele noastre nu mai putem avea încredere

Până acum puțină vreme, prostituatele asigurau o bună și salutară imagine țării noastre. Frumușele, antrenate, suple, spălățele, dar peste toate foarte serviabile și atente cu clientul, fetele făceau să se vorbească elogios despre România, în lumea largă.
Pentru țara românească, ele aveau eficiența unui birou internațional de „relații publice”. De orice nație ar fi fost ăi de le solicitau grațiile – greci, turci, franțuji, engleji ori japoneji, că și ăștia-s oameni, chiar dacă nu întotdeauna par – ei plecau mulțumiți la cășile lor, nițel ușurați la pungă, dar și la scrot.
Târfele noastre constituiau, încă de la Decebal încoace, un bun național. Un brand de patrimoniu, o valoare durabilă, un fel de „fetele de la Căpâlna” sau de „cârnații de Pleșcoi”. Erau căutate la export, și nu de puține ori se-ntâmpla ca cel ce le-a fost de câteva ori client, să le devină peste un timp soț legal, cu șaibă de aur pe degețel. Și-abia aia putea purta numele de familie fericită, căci tipele din branșă se pricep să fie soațe model și mame iubitoare, când devine cazul.
Dar se vede că totul e sortit pieirii, în țara asta păcătoasă. Dintr-o dată, până și această instituție – aparent durabilă și respectabilă – a început să se năruie. Occidentalii – cei care când spuneau „putana danubiana” luau poziție de drepți, în timp ce șlițul li se descheia pentru „onor” de la sine – au purces a strâmba din nas.
Nu mai vor prostituate românce, nu le mai convine, li s-a acrit. Nu mai vor, fiindcă fetele nu se mai mulțumesc să lupte și să se afirme cu arma sexului, ci au dat-o și pe alte arme, bunăoară umbrelele. Două dintre ele, într-o stație de metrou din Roma, au împuns-o până i-au făcut felul pe-o tânără italiancă fără vină.
Măi fetelor, măi…. Rău am ajuns, dacă nici în voi nu mai putem avea încredere… Fir-ar să fie de țară!