Jacques Chirac, Lilian Thuram și Michael Drucker sunt nume oleacă mai grele decât echivalentele lor românești Ion Iliescu, Cornel Dinu și Mihaela Rădulescu. Și ei, ca și omologii români citați, scriu cărți mai curând autobiografice, care – grație apetitului sociologic universal pentru vedete – devin peste noapte bestselleruri.
Numai că, dintr-o corectitudine care la noi nu există, starurile din străinătate recunosc cinstit că nu-și scriu singure operele, ci că apelează la ajutorul unor profesioniști ai condeiului, ale căror nume nu sunt păstrate sub tăcere, ci apar oficial pe copertă: „în colaborare cu X”.
Exact: toate aceste cărți sunt realizate la patru mâini, fapt recunoscut și prin onorariile cuvenite coautorilor de care vorbim, cifrate aproape invariabil la o treime din drepturile bănești obținute din vânzare. Și, cum numărul exemplarelor vândute trece deseori de 50.000, la un preț de 10-20 de euro pe bucată, reies niște sume foarte frumușele, dar pe deplin meritate.
Așa este corect. Departe în urmă rămân vremurile când „negrii scrisului”, precum Auguste Maquet – cel care trudea ca pe plantația de bumbac pentru gloria de care s-a bucurat și se bucură Alexandre Dumas – nu aveau parte nici măcar de un strop de recunoaștere, ca să nu mai pomenim de bani. Spre binele profesiei de scriitor, „negrii condeiului” s-au eliberat. Au chemat la luptă, au transformat stilourile în topoare și furci, au dat foc la proastele obiceiuri și și-au câștigat drepturile.
Toată această sinceritate nu numai că are o anume frumusețe umană, dar înseamnă și o formă de respect pentru cititor, care mereu trăiește cu îndoiala că președinții de țări, fotbaliștii sau prezentatoarele teve au înzestrarea cuvenită pentru a-și scrie singuri cărțile. Poate dacă scriitorii din România n-ar fi atâta de slugarnici față de vedete, actul de a scrie o carte nu ar mai fi condus în derizoriu și n-ar deveni tot prostul autor.
P.S. Ca să nu fiu și eu hoț, precizez că datele folosite la scrierea prezentului articol le-am obținut din revista „Le Vif – l’express”, numărul din săptămâna 19-25 februarie 2010. Ancheta folosită poartă titlul „Les nègres s’affranchissent” și este semnată de Jérôme Dupuis și Delphine Peras.