O (prea!) lungă emisiune la Realitatea TV a adus în platou trei personalități de necontestat prestigiu academic: criticul literar Eugen Simion, fost ani în șir președinte al Academiei, romancierul și articlierul Nicolae Breban și farmacologul Victor Voicu, secretar general al Academiei. S-au spus lucruri tulburător de adevărate privind destinul românilor și României în vremuri considerate a fi de răscruce pentru istoria Europei, și chiar dacă, uneori, vehemența tonului putea lăsa bănuiala unei cronice iritări, dezbaterea în sine, moderată de Hoandră, s-a păstrat între limite considerate „academice”. Temperamentalul Breban a readus în discuție o temă mai degrabă ocultată de presa română decât cercetată cu necesara investiție de curaj și obiectivitate: statutul umilitor de colonie atribuit tot mai evident țării noastre de aliații occidentali. Nu vorbim numaidecât despre o chestiune anume, punctuală, ci de o atitudine generală pe care un stat cu ceva demnitate s-ar cuveni s-o respingă ferm și, pe cât putință, elegant. Intervenția de majordom a ambasadorului SUA nu-i prima de acest fel, nici, probabil, ultima.
Constat că, din considerente ce țin de lupta politică internă, tinde a fi acceptată fără crâcnire, chiar cu o anume satisfacție, fiind amendată nu inacceptabila intervenție în treburile strict interne ale României, ci atitudinea celor care cutează s-o respingă. N-am pregătire juridică, nu mă pricep la treburile Justiției, nu mă amestec în controversele de fond. Bine ar fi fost dacă somația ambasadorului („to urge”!) m-ar fi lămurit care-s, de fapt, articolele contestate, numai că avertizarea rămâne să plutească într-un vag poate acceptabil în cazul unei demonstrații stradale, dar nu și într-un Comunicat oficial al „Marelui Licurici”.
Trebuie, desigur, să facem cuvenita distincție între dreptul Uniunii Europene de a interveni în orice chestiuni majore, inclusiv legislative: suntem membri UE, am acceptat un regulament, trebuie să ne conformăm, atenționările și eventualele sancțiuni ale Bruxelles-ului au, ca să spun așa, deplin „temei legal”. Relația cu SUA, însă, s-ar cuveni să fie deplin simetrică, fiindcă nu suntem al 77-lea stat american. Două țări suverane au aceleași drepturi, iar egalitatea („dar nu pentru căței!”, cum spunea fabulistul) de tratament se întemeiază pe elementarul respect chemat să guverneze conduita ambelor părți. În SUA și-n toată lumea funcționează și legi absurde, aiuristice, grav nedemocratice. Ce s-ar întâmpla dacă Ambasada noastră de la Washington și-ar „manifesta îngrijorarea” și ar „îndemna” oficialitățile să abroge legea prin care în statul Vermont se interzice negarea Divinității? De necrezut: în țara tuturor libertăților, și la a aproape un veac de la „Procesul maimuțelor”, dacă legea nu-ți impune credința, te obligă, totuși, să-ți ascunzi concepțiile și să accepți, fie și numai formal, teoria creaționistă!
Nici nu cred că am fi onorați cu vreun răspuns oficial, intervenția noastră fiind tratată cel mult ca simplă ghidușie – nici măcar obrăznicie! Probabil că legile anticorupție sunt mai eficiente peste ocean, regretabilul fenomen manifestându-se de-a dreptul terifiant acolo, câtă vreme, într-un singur an, numai băncile din SUA au plătit 150 de miliarde de dolari (!!) amenzi pentru astfel de infracțiuni. Orice sugestie de îmbunătățire legislativă întemeiată pe bogata și îndelunga experiență americană nu poate fi decât bine-venită și, sper, acceptată la noi – dar nu și somațiile complet lipsite de respect formulate pe ton inchizitorial, absolut de neîngăduit între țări care, barem teoretic, se respectă reciproc.
Altfel, dacă ar avea ceva umor, ONG-urile noastre ar putea, la rându-le, să se arate îngrijorate față de legile americane. Cum ar fi: în Ohio nu-i permis să locuiască mai mult de cinci femei în aceeași casă, în Texas n-ai voie să împuști un bivol de la etajul II al unui hotel, în Florida femeile care sar cu parașuta duminică sunt pasibile de închisoare, în Nevada mustăcioșii n-au voie să sărute femei, în California nu-i voie, prin lege, să mănânci portocale în cadă, în Illinois este ilegal să mergi la Operă însoțit de un pudel, în Montana femeilor nu le este permis să acceseze adresele de e-mail ale soților, în New Mexico femeile n-au voie să iasă în public nebărbierite, în Arizona este interzis să vânezi cămile, în Illinois ești amendat dacă dai câinilor să fumeze – etc., etc. Cireașa de pe tort: În Idaho s-a decis, tot prin lege, că valoarea lui π nu mai este 3,1415, ci… 4.
PS
După finala din Australia, Simona Halep a ajuns la spital. Nu cumva cerem prea mult de la această fătucă de 1,68 m, toată numai suflet, nerv și dăruire?
