„Despre Suflet” este lucrarea cheie a lui Nichita Stithat legată de înțelegerea unui cuprins întemeiat pe o serie de teme, care a preocupat în special înțelepciunea bizantină, cum ar fi crearea îngerilor, a lumii văzute și nevăzute, crearea omului, ființa sufletului și starea lui după moartea trupului.
Firea nematerială a îngerilor tinde spre cea a oamenilor…
Cunoscând bine Sfintele Scripturi, dar și scrierile teologice, Nichita Stithat stabilește că firea nematerială a îngerilor tinde spre cea a oamenilor și cea materială a lor tinde spre Dumnezeu, firea descriptivă, nevăzută, mentală și nemuritoare.
Esența Sufletului i-a preocupat pe mulți filozofi vechi de la ionieni până la Aristotel și, odată cu întinderea Creștinismului cercetările scriitorilor, care s-au întins pretutindeni, au fost adunate într-un imens corp, care se scufundă în marea percepțiilor tradițiilor vechi grecești, ridicându-se până la orizontul sistemului gândirii creștine, din care face parte și percepția medicinii religioase.
Pentru Nichita Stithat, modelul îngerilor reprezintă o paralelă a însușirilor Sufletului în care distinge tendințele puterilor raționalului și iraționalului.
Comportamentul Sufletului, drumul virtuții și al răutății, starea sufletelor luminate din viața de după moarte
În ciclul premergător morții omului, comportamentul Sufletului depinde de tendințele nematerialului și a elementului material al coexistenței acestora înăuntrul trupului omenesc.
Drumul virtuții și al răutății reprezintă lupta aprigă a trupului și a firii nemateriale, echilibrul care formează drumul etic al omului spre scopul desăvârșirii, prin intermediul procedurilor de curățire, de luminare și de comunicare mistică cu destinația dumnezeiască, lepădându-se treptat de greutatea păcatelor.
Starea sufletelor luminate din viața de după moarte la Judecata cea de Veci, în lumea lui Dumnezeu și așezarea sufletelor întunecate în lumea Iadului, se circumscrie sistemului teoriei creștine legate de drumul Sufletului de după moartea acestuia, despărțind aceste două tendințe a comportamentului trupesc și spiritual din viața omului.
Ca scriitor, Nichita Stithat se distinge prin claritatea gândirii și prin simplitatea și eleganța limbajului
Nichita Stithat, care a trăit în secolul XI, a ucenicit lângă Simeon Noul Teolog la mănăstirea Studiu.
A ajuns monah la vârsta de 30 de ani, după o chemare spirituală pe care a simțit-o și față de care a ascultat.
A fost biograful lui Simeon Noul Teolog, studiind operele dascălului lui și s-a preocupat de păstrarea și transmiterea mai departe a acestora prin publicarea lor.
Ca scriitor, Nichita Stithat se distinge prin claritatea gândirii și prin simplitatea și eleganța limbajului.
Nichita Stithat a fost influențat la modul cel mai adânc de dascălul său de sfântul Simeon Noul Teolog, de sfântul Dionisie Areopagitul, de sfântul Maxim Mărturisitorul și Ioan Damaschin.
Nichita Stithat a fost preocupat în scrierile sale de realitățile sceptice și mistice, dar și de combaterea scrierilor deșarte ale latinilor.
Sursa: www.cartespirituala.ro