Vicepremierul Dan Nica a declarat, luni, după BPN al PSD, că măsurile luate de Guvern au fost credibile și au dus la evitarea unui dezastru, dovadă fiind acceptul „extraordinar” al FMI de a finanța deficitul bugetar.
Nica a spus că, având „un guvern puternic”, România a evitat, în 2009, un „dezastru”, înregistrând, în locul unei contracții economice prognozate la 14% din PIB, una de doar 8%.
„Faptul că măsurile luate de Guvern au fost credibile a făcut să beneficiem de această finanțare extraordinară, pentru că nu stă în obiceiul Fondului Monetar Internațional să accepte să finanțeze și deficitul bugetar”, a adăugat el.
De altfel, anterior, și premierul Emil Boc s-a exprimat în aceeași notă, în ceea ce privește contracția economică.
Boc a declarat, luni, după ședința coaliției, că România ar fi avut un deficit bugetar de „minus 14”, dacă Guvernul nu adopta măsurile economice pe care le-a luat începând cu decembrie 2008 și continuând cu cele din 2009.
„Dacă nu am fi luat aceste măsuri pe care le-am luat, vreau să știți că România avea un deficit de aproape minus 14, dacă nu lua măsurile pe care le-a luat începând chiar cu decembrie 2008 și continuând cu 2009 și continuând cu alte măsuri raționale”, a spus Boc, după ședința coaliției.
Misiunea FMI va propune board-ului instituției ca o parte din următoarele două tranșe, respectiv din septembrie și decembrie, să fie alocată pentru finanțarea deficitului bugetar, după ce acesta a fost majorat de la 4,6% la 7,3% din PIB, a declarat șeful delegației FMI la Bucureșt, Jeffrey Franks.
„Ministerul Finanțelor va trebui să acceseze mai multe fonduri de pe piață pentru a finanța acest deficit, dar FMI va acoperi o parte importantă din diferență. De asemenea, ne gândim și la faptul că execuția bugetară va fi sprijinită și de ceilalți parteneri ai acordului, Comisia Europeană și Banca Mondială”, a afirmat Franks.
FMI a fost de acord cu o creștere a deficitului bugetar la 7,3% în 2009, de la proiecția anterioară de 4,6%, negociată în martie pentru acordul încheiat între autoritățile române și instituția financiară.