Vicepremierul Dan Nica a acuzat, joi, fosta conducere a Ministerului Mediului că a abandonat „între toaletă și chicinetă” sute de proiecte depuse de întreprinderile mici și mijlocii și care sunt descoperite acum, când solicitanții ajung la minister pentru a afla ce s-a întâmplat cu proiectele lor. „Primele 144 de proiecte pentru IMM au fost aprobate, asta este vestea bună. Vestea proastă este că au fost aprobate după nouă luni, perioadă în care nimeni dintre cei care lucrează în acest domeniu nu au știut să explice de ce a trebuit să beneficieze de ajutor. Și mai este ceva. Proiecte, sute de proiecte, care au fost descoperite într-un loc foarte interesant, între toaletă și chicinetă, la Ministerul Mediului. Să-l întrebați pe domnul ministru ce neplăceri a avut când au venit diverși solicitanți să întrebe ce s-a întâmplat cu proiectele lor. Le-a căutat și, după zece zile, a aflat ce s-a întâmplat cu aceste proiecte, în paza și grija nimănui”, a spus Nica, într-o conferință de presă susținută la Guvern.
El a apreciat că acest lucru a caracterizat o guvernare „fără niciun fel de responsabilitate, rușinoasă dealtfel”.