Căderea comunismului și dezmembrarea URSS (la sfârșitul anului 1991) a marcat dispariția sistemului bipolar și optimiștii au vehiculat ideea unei conviețuiri mondiale bazate pe valorile democrației occidentale și pe solidaritatea între popoare, suportul ideologic fiind mondializarea și multiculturalismul. În septembrie 1990, tatăl Bush afirma: „Din perioada frământată a Războiului Rece poate să apară o nouă ordine mondială.” Distingem trei etape: a) căutarea de formule politice capabile să echilibreze raporturile dintre societățile dezvoltate cu cele mai puțin dezvoltate; b) constituirea centrelor integratoare de civilizație; c) etapa a treia presupunea două direcții: 1) centrele să colaboreze pe principiul egalității ori 2) un centru să fie tentat să domine (?). În realitate, sistemul bipolar a continuat sub forma sferelor de influență, stabilite de SUA și URSS la Malta, în 1990. Înțelegerea de atunci permitea acestor puteri să intervină în crize regionale, în zonele lor de influență. Momentul Malta nu a îngrijorat comunitatea internațională, relațiile interstatale fiind reglementate de Dreptul Internațional și de Carta ONU semnată la San Francisco în iunie 1945. Carta ONU, de exemplu, în Art. 2(7), consacră principul suveranității și interzice ingerința în treburile interne ale altor state. Art. 2(4) cere statelor membre să se abțină în relațiile lor internaționale de la amenințarea sau utilizarea forței împotriva integrității teritoriale sau a independenței politice a oricărui stat sau în orice mod incompatibil cu scopurile Națiunilor Unite. Definiția Dreptului Internațional, la care se face referire după războiul din Ucraina, din Gaza și după intervenția din Venezuela, este ansamblul de principii și norme juridice scrise sau nescrise, elaborate de către state, pe baza acordului lor de voință, cu scopul de a reglementa relațiile internaționale în domenii de interes reciproc. În timp, definiția aceasta a suferit modificări. Astăzi acoperă mai multe domenii, inclusiv drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Prevederile Cartei ONU oferă destule posibilități de interpretare. Războiul este interzis, dar există reglementări care limitează cazurile în care un stat poate recurge legal la forță armată (jus ad bellum) și precizează ce comportamente nu sunt acceptate, pentru că sunt contrare principiilor umanității (jus in bello). Asta înseamnă că intervenția armată „legală”este acceptată când un stat se află în legitimă apărare (articolul 51) sau în operațiuni de menținere a păcii autorizate de ONU (articolul 42). În aceste cazuri, normele Dreptului Internațional Umanitar, care se cer respectate, se regăsesc în cele patru Convenții de la Geneva din 1949.
În ultimii 35 de ani, celor două sfere de influență controlate de SUA și Federația Rusă li s-au adăugat cele controlate de China, Turcia și Israel. Uniunea Europeană încă are destule hibe de funcționare. Trebuie să recunoaștem că Marile Puteri s-au implicat de multe ori în războaie „ilegale”, interpretând după voie sau ignorând prevederile Cartei ONU. În ultimii ani, Dreptul internațional a fost înlocuit de reguli dictate fie de „siguranță națională”, fie de „interese naționale”; mai nou, de enunțul univoc „îmi trebuie” (Groenlanda, petrol, minereuri), care amintește teoria „spațiului vital”. La fel și Chinei poate îi trebuie Taiwan, Rusiei, Donbas, Turciei niște insule grecești ș.a.m.d. Așa au apărut tot felul de sintagme care camuflează realitatea: intervenție chirurgicală, operațiune militară sau intervenție umanitară. Intervenția chirurgicală este acceptată în anumite condiții. Operațiunea militară camuflează invazia armată. Intervenția umanitară este admisă când un stat nu-și poate rezolva singur problemele interne. O supapă de siguranță în respectarea Dreptului Internațional oferă/oferea Curtea Penală Internațională. Trebuie menționat faptul că SUA, Rusia, China, Turcia și Israel au refuzat să ratifice Statutul de la Roma (1998). Cazul Maduro, judecat în SUA, compromite rolul și importanța CPI, în favoarea unor instanțe naționale, anume constituite. Pe același principiu și Zelenski ar putea fi „extras” și judecat la Moscova. Noua ordine mondială este realitate. Pentru a rezista în această lume fără valori și principii, România poate să-și organizeze domeniul primar al economiei, să-și dezvolte industria națională, să-și extindă relațiile internaționale și să-și gândească securitatea pe forțe proprii.
