New Kids On The Block confirmă că se reunesc



Membrii trupei New Kids On The Block, destrămată în 1994, vor confirma, în mod oficial, în câteva săptămâni, reîntoarcerea pe scena muzicală internațională, punând astfel capăt unor luni de speculații, potrivit unor surse apropiate cântăreților, citate de People.
Trupa – formată din Jordan Knight, Donnie Wahlberg, Joey McIntyre, Danny Wood și Jonathan Knight – a devenit un fenomen mondial la începutul anilor ’90 și a vândut peste 50 de milioane de albume. Printre hiturile trupei se numără „Hangin’ Tough”, „Step By Step” și „You Got It (The Right Stuff)”.
Între timp, „puștii” au crescut: Donnie, în vârstă de 38 de ani, s-a orientat spre actorie, jucând în filme precum „Al șaselea simț”, „Puzzle mortal II”, „Puzzle mortal IV” și în serialul TV „Boomtown”.
Danny, în vârstă de 38 de ani, a lansat un album solo și a lucrat ca producător muzical împreună cu Donnie pentru un album Marky Mark and The Funky Bunch, Solistul acestei trupe a fost fratele lui Donnie, Mark Wahlberg, ulterior devenit un apreciat actor.
Jonathan, în vârstă de 40 de ani, are o afacere în domeniul imobiliar, în timp ce Jordan, solistul trupei, a avut un oarecare succes ca artist solo. El a apărut în cel de-al treilea sezon al producției VH1 „The Surreal Life”, în 2004, și în „The Surreal Life: Fame Games”, în 2007, după care a părăsit domeniul divertismentului din motive personale.
Joey, cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 35 de ani, a lansat un album solo și a cochetat și cu actoria („Boston Public”, „Less Than Perfect”). Recent a participat la emisiunea de televiziune „Dancing With the Stars” (2006), echivalentul american al emisiunii „Dansez pentru tine”.
Site-ul oficial al trupei, www.nkotb.com, pe care foarte multă vreme nu s-a înregistrat nici o activitate, pare a anticipa anunțul oficial cu o nouă grafică și cu invitația adresată fanilor de a se înscrie pentru noi informații.