Sunt, încă, la Sângeru, scriam acum câteva zile, când încă mă mai aflam acolo. Vara curge liniștită prin venele copacilor, iar lumea pare fără sfârșit. N-am mai plecat de aici în ultima vreme, nu pentru că n-aș fi avut chemări de treburi la oraș, dar ele n-au fost atât de puternice încât să-mi dezlege odgoanele care mă leagă. Am deschis, uneori, rar de tot, televizorul și, cu excepția emisiunilor unor prieteni, pe care m-am străduit să le urmăresc, n-am putut să văd nimic. Sunt, bănuiesc, și emisiuni de interes. Nu și pentru cei de aici. Veniți frânți de la coasă, de la bătut și cules prune, cad buștean și somnul nu-i iartă până a doua zi, în zori, când o iau de la cap cu lighioanele, cu strâns fânul, cu păzit strugurii, cu…
Vorbeam deunăzi cu un țăran pârât, în sensul că pensia l-a adus aici, în casa părinților nevestei, părăsită de viața din ea, iar el, orășeanul, cu veniturile lui puține, pus pe ostenit, încearcă s-o învie, să-i sufle viață în odăi. De ce nu mai e Paler? – mă întreabă el tam-nisam. Cum adică, mă gândesc eu, răsucind în minte întrebarea. A murit! Cum să mai fie dacă a murit?! Nu așa, nuanțează noul meu consătean. De ce nu mai e Octavian Paler în viața noastră. Poate de aia nu te mai uiți tu la televizor! Da, îi spusesem cândva că mi-e dor de Octavian Paler și el ținuse minte. Și-i mai spusesem că emisiunea lui, prezența lui seara în micul ecran, devenise un reper de optimistă tristețe. Spunea Octavian Paler, pe care am avut norocul să-l cunosc de când eram june ziarist și să rămânem într-o relație apropiată până s-a stins, lucruri triste în general. Dar tristețea lui, argumentată ferm și apăsat, îmi dădea speranță. De ce nu cred niciodată oamenii, în general politicieni, care-mi vând optimism pe tavă, rumenit și aburind? De ce mă umple de tristețe și nu o dată, de revoltă, optimismul lor, iar pesimismul filosofului Paler, fiindcă el era un mare gânditor, mă reîncărca, îmi aducea energie sufletească și credința că patria mea (avem țări multe, zicea cărturarul, dar patrie, una singură) va birui într-o zi?
Da, cred că nu mă uit la televizor decât accidental și aproape absent din motive de Octavian Paler. Golul lăsat de el, pe terenul îngust al micului ecran, s-a lățit și nimeni nu-i în stare, prin curaj, înțelepciune și fermitate, să-l umple. Să-l umple cu suflet. Patria noastră nu de sărăcie moare, săracă a fost mai mereu în imensa ei bogăție, ci de lipsă de suflet. Cineva ne fură, pe nebăgate de seamă, sufletul. Avem, cred, dreptul să ni-l recuperăm.
