– Nevoia de iertare –

Mântuitorul, în cei trei ani și jumătate cât a vestit pe pământ Împărăția Sa, a învățat pe oameni în multe feluri: prin minuni, răspunzând la întrebări, punând întrebări, prin cuvânt atunci când predica etc. Între felurile de a învăța, a folosit și parabola. Parabolele (scurte istorioare cu tâlc duhovnicesc) sunt frecvente în pastorația Mântuitorului. Cea din Evanghelia duminicii acesteia este un răspuns la întrebarea Sfântului Apostol Petru « Doamne, de câte ori va greși fratele meu față de mine și eu îl voi ierta ? Oare până la șapte ori ? » (Mt.18, 21). Astfel, ne este prezentat un stăpân care iartă slugii sale ce era datoare zece mii de talanți (o sumă foarte mare), care renunță la a-l vinde pe el și familia sa pentru a-și recupera banii și apoi pe această slugă, care nu poate ierta colegului său o sută de dinari (o sumă infimă față de cea care i s-a iertat lui) și cum colegul său este dus la închisoare.
Omul care nu poate ierta are sufletul chinuit, schilodit. Iertarea este semn al nobleței, al generozității, al bogăției spirituale. Are de unde. Cel ce nu iartă își vădește sărăcia interioară și neputința. Slujitorul acesta care procedează așa devine nevrednic de îndurarea stăpânului. Fiind iertat, se poartă față de datornicul său diametral opus.
Dar nu suntem și noi câteodată în situația aceasta? Se mai întâmplă că suntem. De câte ori din mila Stăpânului n-am scăpat din necazuri și încurcături, cu toate că eram vinovați? Și de câte ori nu ne-am purtat cu asprime cu cei ce ne-au supărat? Am ținut minte răul făcut și nu am iertat din toată inima. Nu se poate generaliza, însă fiecare se cunoaște pe sine și poate să se analizeze cu atenție. Să mediteze la viața lui.
Se pare că iertarea – mai cu seamă a vrăjmașilor – este o virtute greu de pus în practică. Știm că dacă nu iertăm celor ce ne-au greșit nouă, nici Tatăl nostru cel ceresc nu ne va ierta. Cu toate acestea, de la a ști până la a putea este distanță mare. Este distanța de la pământ la cer. Nu putem fi iertători și generoși față de ceilalți atunci când trăim prin comparație. În loc să ne raportăm la Dumnezeu, ne raportăm la oameni, la cei ce trăiesc în jurul nostru. Astfel, ne găsim foarte mulțumiți de ce avem sau ce suntem noi în comparație cu cei mai săraci sau mai jos social decât noi; sau ne găsim invidioși față de cei care sunt mai „realizați” decât noi. Pe aceștia din urmă, mai ales, greu îi putem ierta. Greu îi suferim.
Spunea cineva, surprinzând bine micimile noastre sufletești, vorbind la general – nu-i așa că atunci când, aflând că dușmanul nostru are o reușită, își cumpără o mașină nouă, îi intră copilul la o facultate bună, sau intră într-un serviciu foarte bun – parcă ne cuprinde o tristețe, parcă ziua aceea e o zi neguroasă; parcă ne este sufletul greu?! Iar dacă ne vine vestea că a avut un accident sau că a pierdut bani, sau că a pierdut un proces și-i merge rău, parcă avem o zi bună, ne luminăm, simțim o ușurare?!
Când pierdem din ochi ținta, când nu ne mai raportăm la Dumnezeu și subordonăm adevărul micilor noastre interese, intrăm în hățișul păcatului. Sistemul de valori se estompează, devine confuz. Este greu atunci să înțelegem de ce trebuie să iertăm și mai ales de ce pe dușmanii care nu merită? Totuși avem nevoie de iertare și trebuie să iertăm pentru a trăi frumos în viața aceasta și pentru a avea nădejde pentru viața ce va să fie. Avem nevoie de iertare. Iertarea înseamnă ușurare, înseamnă pace.
Iertarea păcatelor înseamnă refacerea comuniunii noastre cu Dumnezeu, iertarea păcatelor înseamnă viață veșnică. Nu putem? Ne rugăm. Doamne, ajută-mă să pot ierta. Doamne, ajută-mă să fiu mai bun. Dă-mi putere să-l pot accepta și iubi. Nu-l pot suferi, dar vreau să fiu mai bun. Doamne, poate vrei să mă încerci prin el, dar ajută-mă, dă-mi din iubirea Ta, ca să pot trece această încercare. Iubirea lui Dumnezeu este mai mare decât neputința noastră, iubirea lui Dumnezeu este mai tare decât păcatul, mai tare decât iadul, mai tare decât moartea.
Să încercăm să-i iertăm și să-i iubim pe oameni – prieteni sau neprieteni – nu de frica iadului, ci de bucuria Raiului, care poate începe din lumea aceasta.
IULIAN MARCU – Fundația SFINȚII MARTIRI BRÂNCOVENI
(contact: fundatiasmbsv@yahoo.com, site: www.fundatiasmbsv.ro)