Never say neverosimil

Cât timp n-au crezut că e cu putință, au visat ca niște copii. Și-au strâns aripile brusc, la limita realității. O teamă nefastă de a-și împlini visul. În primele 10 minute ale partidei cu Zaragoza, Real Madrid a fost ca un mustang de nestăpânit în preria natală de pe Bernabeu. Trei goluri ca niște fulgere, trei ași imparabili, ca o replică la scorul tenisistic din tur. Apoi, când mintea a început să ia febril în stăpânire inima, s-a transformat într-o biată Rosinantă, una neînnobilată de fantasmele unui Don Quijote. Și așa au rămas doar cu regretul lui “cum ar fi fost dacă…”
Nu prea am cum să fac trecerea spre o Cupă UEFA concretă, altfel decât abrupt. Echipa Rapidului a fost premiată pentru o stare de spirit. Iar acest numitor comun i se datorează lui Răzvan Lucescu. Ca și în meciul cu Feyenoord, s-a găsit un adversar care a pus mingea la punctul cu var, suficient pentru giuleșteni de a transforma în gol unicul șut pe poartă. Dar asta este statistică, Rapidul nu a furat nimic, iar acum sunt mai îndreptățite speranțele de a mai zăbovi prin Europa până când se va simți mirosul pământului desțelenit. Paradoxal, Steaua a fost o confirmare și o surpriză. O surpriză prin însuși faptul că a confirmat. Echipa nu s-a panicat nici o clipă, de parcă s-ar fi știut vegheată de calmul olimpian al lui Protasov. Asta nu înseamnă că Olăroiu nu are meritul său. Când succezi la tronul unei împărății înfloritoare, umbra predecesorului ține prea mult dacă nu ești iscusit tu însuți în ale dregătoriei. Cu calificarea arvunită, Steaua ar putea fi cap de serie în Champions League. Dar pentru asta ar trebui să câștige campionatul, un obiectiv pe timp mediu, în care se va vedea mai abitir mâna lui Oli.
A sosit și vremea cenușii în cap! Nu știu ce a făcut aseară Stuttgart, dar cu Roma am dat greș. Un meci e judecat după diverse criterii, se evaluează astfel un procent de îndeplinire a evenimentului pronosticat, după care se cuvine a se înmulți acesta cu un coeficient subunitar, un fel de tribut plătit inefabilului din fotbal. Ei bine, nu o dată, mi-am spus că, atunci când toate argumentele converg într-o singură direcție, acest coeficient ar trebui să fie –1, adică pur și simplu să îți negi raționamentul! Jumătate din echipa Romei a fost compusă din rezerve, o treime din titulari reveniți după accidentări, doar restul (adică vreo doi!) fiind oameni de bază în plenitudinea forțelor. Iar, colac peste pupăză, unul dintre aceștia, De Rossi, vede roșu după mai puțin de jumătate de oră! Victimă sigură, nu? Aș, intervine impalpabilul, nemăsurabilul, neverosimilul, metafizicul sau cum s-o mai numi el… Belgienii de la Bruges își fac rost de un autogol de autor, ratează tot ce se poate rata, bașca o bară în minutul 91! La conferința de presă antrenorul Spaletti acceptă norocul ca pe ceva firesc, doar Roma a fost salvată și din situații mai grele. De niște gâște!