Cercetătorii americani din California au reușit să transforme câteva celule umane epiteliale în celule neuronale funcționale, potrivit unui studiu publicat recent în revista științifică Nature, informează bbc.co.uk.
Savanții americani au reușit să transcrie o secvență de ADN în celule epiteliale embrionare umane pentru a crea celule care se comportă la fel ca neuronii.
Această tehnică a fost realizată cu succes și pe șoareci, în cadrul unor experimente precedente.
Potrivit oamenilor de știință, noua metodă ar putea avea numeroase aplicații în cercetările din domeniul neurologic și chiar pentru a crea celule neuronale capabile să fie transplantate.
Oamenii de știință americani au utilizat virusuri modificate genetic pentru a introduce patru tipuri diferite de „factori de transcriere” în celulele epiteliale embrionare. Acești factori de transcriere joacă un rol major în procesul de „citire” a ADN-ului și de codificare a proteinelor din celule.
Introducerea celor patru factori de transcriere a avut ca efect transformarea unei porțiuni din celulele epiteliale în celule care funcționau ca cele neuronale.
Spre deosebire de alte abordări folosite în trecut, acest proces nu presupune reprogramarea celulelor epiteliale pentru a deveni celule sușă, ci reprezintă o transformare directă a celulelor epiteliale în neuroni.
Noua tehnică ar putea fi folosită în viitor pentru a crea noi celule neuronale ce ar putea fi apoi transplantate unor pacienți suferind de diverse afecțiuni neuronale.
Studiul a fost coordonat de Marius Wernig, profesor de patologie la Stanford University School of Medicine din California.