Nesimțirea unei cerșetoare

La ușa magazinului Lidl se postase, zilele trecute, o femeie romă în vârstă de vreo 30 de ani. Cerșea. Fiecărui client care intra ori ieșea pe ușă îi cerea, citez, „bani de pâine”, motivând că e foarte flămândă. Lumea îi dădea, pentru că noi, sucevenii, avem un model performant de inimă, de o capacitate mai mare ca media pe țară.
La un moment dat, pentru că tot cerea cu insistență „bani de pâine”, o doamnă elegantă i-a cumpărat chiar o pâine. Una mare, pufoasă, apetisantă, nu din cele ieftine. Îți venea să rupi cu mâna un colț din ea, să te așezi în fund și să te apuci de mestecat cu poftă chiar acolo, în fața magazinului, fără să-ți pese de toate convențiile inconfortabile ale așa-zisului „comportament civilizat”.
Țiganca însă a apucat pâinea de parcă i s-ar fi înmânat o înjurătură de cele sfinte. Și știți ce a făcut? Fără să renunțe o clipă la fața ei jignită, a așteptat ca doamna milostivă să se îndepărteze și a aruncat pâinea drept la coșul de gunoi. Chiar așa, cu o aruncare precisă, pentru care la un meci de baschet ar fi primit trei puncte. Apoi, s-a așezat la locul ei, și-a reluat fața umilă și a reînceput să ceară „bani de pâine”.
Reieșea clar că textul cu „banii de pâine” era doar un pretext. O formulă cu sonor mai creștin, pentru a obține bancnote. Că ea de bancnote avea nevoie, nu de pâine. Poate că nici nu mânca pâine, judecând după silueta ei de viespe. Mă rog, o siluetă de viespe ceva mai plinuță; dar, orișicât, de viespe.
Pățania de mai sus o folosesc pentru a vă adresa un îndemn. Măi oameni buni, nu le mai dați fără discernământ de pomană celor buni de muncă! Îi învățați cu nărav. În plus, să vă mai spun ceva. Câțiva prieteni de-ai mei din lumea afacerilor caută de luni întregi femei de serviciu pentru firmele lor. Și nu găsesc. Deoarece e mult mai rentabil să cerșești decât să muncești. Și-atunci știți ce fac prietenii ăștia ai mei, oameni care muncesc de când se știu și plătesc impozite la stat până se cocoșează?? Dau chiar ei cu mătura și cu mopul.