Conducerea Școlii „Bogdan Vodă”, din Rădăuți, ne-a prezentat zilele trecute o mostră de nesimțire, asumată, din păcate, și de șefii de la Inspectoratul Școlar Județean. Probabil știți povestea. Un elev dintr-o clasă de a patra de la școala respectivă, Mihail George Ciurariu, din Dornești, a fost lovit cu ușa în cap de o profesoară. Având în mâini niște cărți, profesoara a deschis ușa cu piciorul. Băiatul are partea lui de vină, deoarece alerga pe culoar. Evident, dacă profesoara deschidea ușa normal, cu mâna, efectul unei eventuale lovituri ar fi fost mai mic. Dar nu se știe. Și nu cred că este cazul să analizăm viteza ușii, a elevului, forța impactului, energiile degajate etc. A fost un accident nefericit, care se putea întâmpla oricui, un accident în care locul profesoarei putea fi luat de un alt elev. Mostra de nesimțire este dată de modul în care s-au comportat după aceea cadrele didactice. Elevul a fost dus la spital, unde i s-au acordat, firesc, primele îngrijiri. Despre ce fel de îngrijiri a primit, vorbim mai încolo. De aici, de la spital, profesorii l-au trimis acasă, cu niște radiografii sub braț (radiografii care, până la urmă, s-au dovedit că nici măcar nu erau ale lui) și cu un bilet, scris de învățătoare, agățat de gât. Cum v-ați simți dvs., dragi cititori, dacă v-ar veni copilul acasă cu un bilet scris de un cadru didactic, bilet în care vi se spune „să-i puneți o pungă cu gheață” (unde?) și vi se transmite clar că „nu are voie să bea Cola, Pepsi și alte băuturi carbogazoase”, „fără agitație” și că „nu are voie la calculator”. Vi se mai spune în bilețel că „dacă amețește să mergeți la urgență”, iar singura explicație pentru toate aceste mesaje este: „Îmi pare rău, rezultatele alergatului pe coridor la pauză”. Ca o consolare, învățătoarea mai spune: „Dacă se simte rău, lăsați-l mâine acasă”.
Trecem peste faptul că băiatul a leșinat în drum spre casă, chiar în centrul comunei, unde a și fost găsit de tatăl său. Ce o fi fost în sufletul acelui tată, când și-a văzut copilul căzut la pământ, numai Dumnezeu știe. Ce o fi fost în sufletul mamei lui, când o fi citit biletul scris de învățătoare… Iar doar Dumnezeu știe. Trecem și peste faptul că, la Spitalul Municipal Rădăuți, elevul a fost, se pare, un fel de cobai. Radiografiile care i le-au dat nu erau ale lui, iar fișa de consultație nu i s-a făcut. Dintr-o solidaritate tâmpită sau din incompetență, medicii care l-au consultat nu și-au dat seama cât de gravă este starea copilului. Din cauza aceleiași solidarități nesimțite dintre unii medici, copilul a ajuns de abia după vreo două săptămâni la Iași, unde i s-a dat un tratament adecvat, fiind obligat, însă, să meargă, lunar, timp de un an, la control. Trecem, prin absurd, peste toate astea. Să presupunem că starea copilului nu ar fi gravă, că nu ar fi leșinat în drum spre casă, că medicii, din Rădăuți și Suceava, și-ar fi făcut treaba etc. Nu credeți că ar fi fost firesc ca părinții copilului să fie anunțați atunci când acesta a fost dus la spital? (Mai nou, conducerea școlii spune că l-a sunat pe tatăl copilului, care neagă – și eu unul îl cred – , afirmând că poate demonstra cu desfășurătorul convorbirilor telefonice că nu a fost așa). Iar dacă nu erau anunțați, nu era firesc ca cei din conducerea școlii să-l ducă pe copil acasă, cu mașina proprie sau cu o ambulanță? Părinții își trimit copiii la școală cu speranța că vor veni acasă cu un bagaj de cunoștințe, nu cu diverse afecțiuni. Iar dacă, totuși, se întâmplă accidente, tu, ca dascăl, nu te ascunde în păpușoi.
Cred că ancheta conducerii școlii, sau cea pe care o va face Inspectoratul (dacă o va face), trebuie să stabilească gradul de iresponsabilitate, de prostie și de nesimțire a celor care l-au trimis pe băiat acasă, cu biletul agățat de gât. Dar mă îndoiesc. În cazul de față, este vorba despre un copil care ar putea fi afectat pe viață. Și poate, dacă ajungea rapid la Iași, se evita acest risc. La noi, însă, trebuie să se întâmple ceva mult mai grav, pentru ca să se ia niște măsuri. Fie ele și mustrări prietenești…
