De câtva timp încoace, aproape că nu trece zi fără să aflăm despre noi și noi fapte de vitejie ale sportivilor români, cu precădere ale fotbaliștilor, fapte care însă au drept teren de manifestare nu tocmai arena în care s-ar cuveni să se afirme, ci (în cel mai bun caz) culoarul care duce acolo ori alte spații care n-au nici o legătură cu locul de muncă al respectivului.
Bunăoară, cel mai caz, al domnului fotbalist Săpunaru, a avut drept loc de desfășurare tunelul de acces al stadionului unde a avut loc derby-ul etern, Benfica – Porto. Incidentul, indiferent de motivul declanșării acestuia (care se pare că ar fi fost, după spusele martorilor, niște vorbe adresate de un steward, adică de un om de ordine, lui Săpunaru; mă gândesc că i-o fi zis ceva de echipa lui, Porto, iar ăsta, românu’ născut „portoman până la moarte”, fire sensibilă deci, n-a suportat așa afront și a replicat cum știe el mai bine, cu pumnu’, adică) l-a adus pe numitul Săpunaru în centrul atenției, devenind în sfârșit și el subiect de primă pagină, dacă prin fotbal nu i-a reușit asta niciodată, datorită, datorită unui croșeu aplicat nenorocitului ăluia ca la el în mahala (a lui Săpunaru, nu a portughezului, că diferența între mahalaua portugheză și cea românească e tocmai asta: ce rezolvă ăia cu vorba, ai noștri o rezolvă cu copita superioară). Se mai naște doar o ușoară nedumerire: când morții etc. O fi învățat alde Săpunaru atât de bine portugheza încât să priceapă ce i-a zis ăla!? Dacă e vorba doar de o neînțelegere? Că eu, dacă aș fi (apără Doamne!) în locul lui, pe asta mi-aș construi apărarea: „Onorată comisie (sau juriu, sau ce-o fi), știți că noi, românii născuți sub Ceaușescu, am fost educați să ne apărăm țărrrrișoarra noastră de toți ăia care-i vor răul. Iar pentru mine, Portugalia e ca mama, iar iar Porto e ca tata. Deci, înjurându-mă de tată e ca când m-ar fi înjurat de tot neamul meu de eroi, de la Gerula încoace. Așa că să zică mersi, sau «ogrigado», pe limba aia a lui și-a noastră, că nu i-a, fu…, pardon, tras și-un șpiț… acolo. Iar dacă cumva am înțeles io greșit, atunci (cum scuze?, care scuze, ce-s alea!?) să știți că io n-am învățat limbi străine, ci am venit să muncesc, să fac și io un ban cinstit. Asta-i viața!
