Se întâmplă și la case mari

Nervi și timp pierdut de pomană la Adunarea Generală a Avocaților Suceava

Nervi și timp pierdut de pomană la Adunarea Generală a Avocaților Suceava
Nervi și timp pierdut de pomană la Adunarea Generală a Avocaților Suceava

– Ședința Adunării Generale a Avocaților Suceava de sâmbătă s-a transformat într-o hărmălaie de nedescris, lucrările fiind suspendate în cele din urmă
– După trei ore de discuții, în care nu au reușit să voteze nici măcar ordinea de zi, avocații au plecat acasă după ce prezidiul a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca ședința să poată continua
Au bătut apa în piuă. Ședința ordinară a Adunării Generale a Avocaților Suceava, organizată sâmbătă la un restaurant din oraș, a dovedit un fiasco. Dezbaterile au fost suspendate după trei ore de discuții, în care avocații prezenți nu au reușit să voteze nici măcar ordinea de zi. Din cele 9 puncte aflate pe ordinea de zi, două au suscitat discuții contradictorii. Unul dintre subiecte se referea la un aviz de principiu pentru ridicarea unui sediu nou al Baroului de Avocați Suceava, iar celălalt privea revocarea tuturor organizațiilor de conducere, respectiv decanul Baroului, Consiliul Baroului, Comisia de Cenzori și Comisia de Disciplină. În sală au fost prezenți 165 de avocați din totalul de 262 cât există în județ, numai că drept de vot au avut doar cei care erau cu cotizațiile plătite la zi, adică 159 de persoane. Din start s-a putut vedea că există două tabere, una favorabilă actualului decan, Vasile Tudor, iar alta condusă de avocatul Radu Ursu. Nemulțumirile au apărut de la numărarea voturilor exprimate de avocați, punctul culminant fiind în momentul în care s-a pus în discuție propunerea de revocare a conducerii Baroului. După numărarea voturilor s-a constatat că 93 de persoane sunt pentru această propunere, 61 împotrivă, iar 11 avocați s-au abținut. Un calcul simplu arată că au votat 165 de oameni, adică și cei fără drept de vot. Pentru a elimina orice suspiciune cu privire la voturile valabil exprimate, Vasile Tudor a propus ca fiecare avocat să vină și să voteze la microfon. Radu Ursu a contestat această modalitate de vot, cerând ca opțiunile avocaților să fie exprimate secret și nu deschis. În vacarmul creat, Toma Alexoaie, șeful prezidiului creat la începutul ședinței, a decis suspendarea lucrărilor. „Având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile necesare pentru continuarea ședinței, iar în cele trei ore cât am stat aici nu am reușit să votăm nici măcar ordinea de zi, suspendăm ședința pentru 15 zile. Sper să ne vedem într-o altă sală și fără băuturi alcoolice”, a spus Toma Alexoaie. Ședința viitoare se va derula pe 5 mai, locația urmând să fie stabilită în perioada următoare.
– Ambele tabere de avocați au fost nemulțumite de ședința de sâmbătă
Ședința de sâmbătă a fost criticată de ambele tabere. „Este inadmisibil ca la acest nivel să nu putem vota nici măcar ordinea de zi. Sper ca data viitoare când ne vom aduna să dăm dovadă de mai multă înțelepciune”, a declarat Vasile Tudor, decanul Baroului de Avocați Suceava. La rândul său, avocatul Radu Ursu a declarat: „Organizarea ședinței a fost total deficitară. La începutul ședinței trebuia prezentată lista avocaților fără drept de vot și nu se mai ajungea aici. În plus, colegii din teritoriu s-au plâns că nu li s-au adus la cunoștință subiectele ce urmau să fie dezbătute. Totul a fost deturnat de actualul decan, care s-a speriat când a văzut că sunt mai multe persoane în favoarea discutării propunerii de revocare a conducerii Baroului”.
Referitor la aceste acuzații, Vasile Tudor a precizat că totul s-a făcut statutar, iar cererea de revocare din funcția de decan formulată de Radu Ursu nu este motivată. Referitor la sediul pe care intenționează să-l construiască pentru Barou, Vasile Tudor a spus că este o necesitate. El a arătat că actualul sediu este ridicat din chirpici și lemn acum 50 de ani, când în Suceava existau 15-20 de avocați, și acum nu mai corespunde din punct de vedere funcțional. Viitorul sediu ar urma să aibă o sală de conferință, un punct de documentare și o bibliotecă. Vasile Tudor a explicat că pentru ridicarea noii clădiri se va deschide o linie de credit, iar taxele percepute avocaților nu vor fi majorate. De asemenea, el a arătat că în cursul anului trecut Baroul Suceava a strâns peste 1 miliard de lei vechi, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată în perioada de după 1989.

Radu Ursu
Radu Ursu
Vasile Tudor
Vasile Tudor
Nervi și timp pierdut de pomană la Adunarea Generală a Avocaților Suceava
Nervi și timp pierdut de pomană la Adunarea Generală a Avocaților Suceava

Recomandări

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, solicită demisia prefectului Traian Andronachi, pe care îl acuză că s-a implicat ilegal în activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Extinderea aeroportului din Suceava, aprobată de consilierii județeni și prognozată a fi finalizată în 3 ani

Ras de comuniști de pe turnul cu ceas, Sfântul Gheorghe și-a reluat locul pe fațada Palatului Administrativ din Suceava